112728 – 27082012 – Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat ca daca grupurile parlamentare vor dezbateri in plenul reunit pe marginea referendumului si a deciziei Curtii Constitutionale el nu se poate opune ca presedinte de sedinta.
„Din punct de vedere juridic, noi avem aceasta obligatie, sa invitam membrii CCR sa citeasca hotararea, dar eu nu pot sa opresc colegii mei parlamentari sa aiba o dezbatere pe aceasta tema. Deschidem sedinta, grupurile parlamentare pot sa dezbata un anumit interval de timp, citim aceasta decizie, ea este trimisa automat la Monitorul Oficial, dar grupurile pot sa continue dezbaterile pentru ca, totusi, sunt aproape 8,4 milioane de romani care au venit la vot si care in acest moment au un sentiment un pic greu de analizat din perspectiva legislatiei, pentru ca pe de o parte INS spune ca suntem 19 milioane si ne dam seama ca este un alt cvorum fata de cel pe care CCR l-a analizat”, a spus Zgonea la Romania Tv.
Desi Zgonea a dat asigurari ca procedurile privind decizia CCR vor fi respectate, el a sugerat ca Parlamentul poate decide o alta cale de urmat. – www.promptmedia.ro