Acasă Politic Bucuresti: Ponta le scrie liderilor socialişti

Bucuresti: Ponta le scrie liderilor socialişti

DISTRIBUIȚI

112851 – 31082012 – Presedintele PSD Victor Ponta le-a adresat vineri o scrisoare deschisă liderilor socialiştilor europeni în care le cere să fie de acord cu mutarea Congresului de la Bucureşti la Bruxelles, pentru a evita astfel atacurile „injuste” ale Paridului Popular European

asupra „familiei lor politice” din cauza imaginii afectate a României.

„Vă scriu în legătură cu organizarea viitorului Congres PES care trebuie să aibă loc în Bucureşti la finalul lunii septembrie. Aşa cum ştiţi foarte bine, România a trecut în ultimele 2 luni printr-o serioasă criză politică, care a atras atenţia presei internaţionale, a Comisiei Europene şi critici acerbe din partea reprezentanţilor PPE”, a spus Ponta în scrisoarea adresată lui Sergei Stanishev şi Philip Cordery.

Premierul a menţionat că ,,pe plan naţional, rezultatul referendumului popular pentru demiterea preşedintelui a demonstrat o clară respingere din partea poporului român a regimului corupt, antidemocratic şi antisocial condus timp de 8 ani de Traian Băsescu (87% din cei care au participat la referendum au votat pentru demiterea sa, un număr de 7,5 milioane de cetăţeni, faţă de numărul de 5,2 milioane de voturi cu care a fost ales în 2009)”.

Victor Ponta a precizat că ,,din păcate” pe plan european informările ,,părtinitoare” transmise de ,,echipa lui Traian Băsescu” au avut succes şi au afectat imaginea internaţională a ţării şi a guvernului pe care îl conduce. ,,Din păcate, pe plan european, din cauza sprijinului necondiţionat acordat de PPE şi a inabilităţii noastre de a explica mass media exact condiţiile constituţionale şi politice, informările părtinitoare transmise de echipa lui Traian Băsescu au avut succes şi au afectat imaginea internaţională a ţării şi a Guvernului pe care îl conduc”, a punctat premierul. ,,Concluziile au fost trase doar pe baza afirmaţiilor făcute de una dintre părţi şi este obligaţia mea ca, în perioada următoare, să explic tuturor partenerilor europeni adevărul despre situaţia din ţara mea”, a adăugat el.

,,Ultimele evenimente (rezultatul evident al votului la referendum, rezultatele economice pozitive reflectate de FMI, respectarea tuturor deciziilor CCR, garantarea independenţei justiţiei) mă vor ajuta să demonstrez, în perioada următoare, cât de grav au fost dezinformate şi manipulate mass media şi Comisia Europeană de către Traian Băsescu, în scopul supravieţuirii sale politice. Dar aceasta necesită timp, iar Congresul PES trebuie organizat în 4 săptămâni în cele mai bune condiţii pentru familia noastră politică”, a comentat preşedintele PSD.

Ponta le-a propus astfel liderilor Socialiştilor Europeni să fie de acord cu mutarea Congresului la Bruxelles, deoarece în opinia lui imaginea PES şi relaţia sa cu media europeană sunt mai ,,importante” decât interesul unui partid membru precum PSD. ,,Din acest motiv, am decis să vă propun să fiţi de acord ca, anul acesta, Congresul PES să fie organizat la Bruxelles, şi nu în Bucureşti. Consider că imaginea PES, relaţia sa cu media europeană şi scopurile sale politice majore sunt mai importante decât interesul unui partid membru cum este PSD”, le-a scris primul ministru socialiştilor.

,,În acest fel, vom evita atacurile injuste ale PPE şi ale unor ziare asupra familiei noastre politice. În acest context, înţeleg perfect cât este de important pentru colegii şi prietenii noştri din SPD să nu aibă o vulnerabilitate inutilă în relaţiile cu media din Germania. Victoria lor în alegerile din 2013 şi un guvern condus de un cancelar social-democrat reprezintă un obiectiv de importanţă majoră pentru PES şi pentru viitorul Europei, şi este datoria noastră să sprijinim cu toţii acest demers”, a completat preşedintele PSD.

El a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au dovedit ,,solidaritate” cu PSD în aceste ,,momente dificile”, acceptând ,,să lupte” alături de ei pentru a diminua ,,efectele propagandei” susţinute de reprezentanţii PPE. ,,Vreau să mulţumesc cu această ocazie celor care au dovedit solidaritate cu PSD în aceste momente dificile, acceptând să lupte alături de noi pentru a diminua efectele propagandei susţinute de reprezentanţii PPE. În mod special, aş dori să-i mulţumesc lui Serghei Stanishev, pe care îl consider un lider excelent pentru familia noastră politică şi pe care îl voi susţine din toată inima pentru a fi ales preşedinte al PES”, a susţinut social democratul.

Victor Ponta i-a asigurat pe socialişti că ,,în ciuda dificultăţilor arătate mai sus, PSD va rămâne un membru activ şi dedicat al PES şi că după câştigarea alegerilor parlamentare din decembrie va guverna România în spiritul valorilor progresiste şi social democratice europene”. ,,Vă rog să aduceţi la cunoştiinţă această scrisoare tuturor membrilor Prezidiului. Aştept cu plăcere să ne vedem la Bruxelless şi urez succes Congresului PES”, a conchis preşedintele PSD, Victor Ponta. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.