Acasă Politic Bucuresti: Blejnar, audiat la Parchetul General

Bucuresti: Blejnar, audiat la Parchetul General

DISTRIBUIȚI

112791 – 29082012 – Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, este audiat la Parchetul General în legătură cu dosarul fostului său șef de cabinet, Codruţ Marta. Marta este urmărit internaţional pentru evaziune fiscală.

Pe de altă parte, procurorii DIICOT Braşov au început urmărirea penală în cazul fostului şef al ANAF Sorin Blejnar şi a fostului său consilier Codruţ Marta într-un dosar în care sunt acuzaţi de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Membrii grupării sprijinite de Blejnar şi Marta ar fi iniţiat un amplu mecanism evazionist pentru a nu plăti accize pentru aproximativ 5.000 de tone de motorină achiziţionate în regim suspensiv şi comercializate pe piaţa internă.

În acest mod, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 10,5 milioane de lei reprezentând TVA şi peste 10,8 milioane de lei reprezentând accize pentru motorină, suma totală a prejudiciului stabilită până în prezent fiind de peste 21,3 milioane de lei.

Gruparea infracţională achiziţiona motorina în regim suspensiv de la plata accizelor, declarând că aceasta va fi livrată intracomunitar în Polonia. În realitate, motorina era a fost revândută prin staţiile de distribuţie de carburanţi sau direct utilizatorilor finali. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.