112651 – 22082012 – Birourile Permanente reunite ale Parlamentului se reunesc joi, la orele 12.00, pentru a lua în discuţie documentul de la Curtea Constituţională privind invalidarea referendumului din 29 iulie. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avertizat
asupra riscului ca la şedinţa de joi să nu se întrunească cvorumul.
„Dacă nu va fi cvorum, vom reprograma şedinţa în cel mai scurt timp”, a declarat preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea.
„Am primit hotărârea CCR un pic mai târziu decât ne aşteptam noi, am avut o discuție pe parcursul serii şi astăzi cu liderii grupurilor parlamentare şi cu oparte din membrii Biroului Permanent şi am decis, deşi o parte dintre ei sunt plecați în concediu, am decis ca mâine la ora 12.00 să convocăm Birourile Permanente renite pentru a prezenta Hotărârea CCR. Până la momentul discuției în Biroul Permanent reunit, hotărârea CCR nu poate fi prezentată presei”, a declarat liderul Camerei, Valeriu Zgonea, la finalul unei discuții cu preşedintele Senatului, Petru Filip. – www.promptmedia.ro