112561 – 17082012 – Până la 9 septembrie, toţi europenii îşi pot exprima părerea cu privire la întrebări precum „În ce direcţie aţi dori să se îndrepte Uniunea Europeană în viitorul apropiat? Cum arată Uniunea Europeană în care aţi dori să trăiţi în 2020?”
Astăzi, când Europa se confruntă cu provocări importante, nu în ultimul rând ca urmare a crizei financiare şi a datoriei suverane, dezbaterea politică devine din ce în ce mai mult o dezbatere privind viitorul Europei pe termen scurt şi lung. La ultimul Consiliu European, din iunie, liderii au analizat necesitatea ca uniunea economică şi monetară (EMU) să intre într-o „nouă etapă”. Cu toate acestea, aprofundarea integrării în domeniul economic şi fiscal trebuie să fie legitimă în ochii europenilor. Din acest motiv ,raportul „celor patru preşedinţI” (şi anume, preşedintele Consiliului European, al Comisiei Europene, al Eurogrup şi al Băncii Centrale Europene), publicat la 26 iunie, prevede în mod expres că: „per ansamblu, o mai mare integrare în cadrul EMU va necesita o bază democratică mai puternică şi un sprijin larg din partea cetăţenilor. Din acest motiv, este esenţial ca procesul de realizare a acestei viziuni să se bazeze pe o consultare şi o participare pe scară largă. Integrarea şi legitimitatea trebuie să avanseze în paralel.” În urma unei propuneri a Comisiei, s-a stabilit ca 2013 să fie desemnat drept „Anul european al cetăţenilor”. Comisia Europeană doreşte să profite de această ocazie pentru a-i implica pe cetăţeni în conturarea Uniunii de mâine şi pentru a vedea care este viziunea acestora privind viitorul Europei.
„Criza actuală a declanşat o dezbatere publică foarte necesară privind direcţia în care se îndreaptă Europa. Pentru ca uniunea economică şi monetară să devină cu adevărat ireversibilă şi pentru a se recâştiga încrederea, este important să li se ofere cetăţenilor şi întreprinderilor posibilitatea de a avea o perspectivă asupra modului în care va arăta Europa în 2020. Constat cu satisfacţie că, în acest context, propunerile de «uniune politică», «federaţie europeană» sau chiar de «State Unite ale Europei» au devenit din nou un subiect de dezbatere”, a declarat dna Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei şi comisar UE pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie. „Din consultarea publică lansată de Comisie reiese că există un interes puternic privind această dezbatere. Sunt plăcut surprinsă în special de faptul că majoritatea răspunsurilor au fost primite de la tineri europeni. Am convingerea fermă că, pentru a ieşi din criză, avem mai mult, şi nu mai puţin nevoie de Europa. În acest sens, este necesar să cunoaştem opinia cetăţenilor noştri. La urma urmei, esenţa Europei constă în drepturile, preocupările şi viitorul lor. Prin urmare, cetăţenii sunt cei care ar trebui să ne ghideze în drumul nostru spre o Europă mai puternică şi mai integrată.”
În consultarea lansată de Comisie „Drepturile dumneavoastră, viitorul dumneavoastră” cetăţenii sunt întrebaţi, de asemenea, care sunt obstacolele efective pe care le întâlnesc în viaţa de zi cu zi atunci când îşi exercită drepturile în calitate de cetăţeni ai UE sau atunci când doresc să se bazeze pe drepturile fundamentale consacrate în legislaţia UE. Comisia doreşte să afle care sunt dificultăţile pe care le întâmpină europenii atunci când călătoresc în Europa, când se mută în străinătate, când votează sau când candidează la alegeri ori atunci când efectuează cumpărături online. Răspunsurile primite vor fi utilizate direct în agenda de politică a Comisiei pentru următorii ani şi va constitui baza pentru Raportul din 2013 privind cetăţenia UE, care urmează să fie prezentat la 9 mai 2013, cu ocazia Zilei Europei de anul viitor.
La doar trei luni de la data de 9 mai, când a fost lansată consultarea online, peste 5 000 de persoane participaseră deja la aceasta, răspunzând la chestionarul online. Este vorba de cetăţeni din toate statele membre (11,3% din respondenţi sunt francezi, 10,5% italieni, 9% – spanioli, 8,9% – germani, iar 6,1% – britanici. – www.promptmedia.ro