112063 – 26072012 – România nu mai primeşte momentan fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi, care are ca beneficiar Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, potrivit tvrinfo.ro. Plăţile din fonduri europene pe Programul Operaţional Sectorial Transporturi au fost întrerupte din cauza unor suspiciuni de fraudă cu privire la contractul pe porţiunea Nădlac-Arad. Această porţiune este construită de firma lui Nelu Iordache, Romstrade, în parteneriat cu spaniolii de la Monteadriano. La compania de drumuri mai suntbani pentru plăţi până la finalul acestui an, dar în lipsa fondurilor europene construcţiile nu mai pot continua. Iniţial, au apărut informaţii potrivit cărora România nu va mai primi bani pentru autostrada Arad-Nădlac, însă conform acestor informaţii, ţara noastră ar putea pierde banii şi pentru celelalte proiecte de autostradă cu finanţare europeană. – www.promptmedia.ro