Acasă Politic Bucuresti: Noul guvern grec isi incepe activitatea cu reducerea salariilor ministrilor

Bucuresti: Noul guvern grec isi incepe activitatea cu reducerea salariilor ministrilor

DISTRIBUIȚI

111201 – 22062012 – Noul guvern grec a decis reducerea cu 30% a salariilor miniştrilor, a anunţat joi seara premierul Antonis Samaras, care le-a cerut membrilor Cabinetului său să vorbească mai puţin cu presa şi să se pună de acord în prealabil, înainte de ieşirea cu vreo declaraţie în public.

”Salariul tuturor miniştrilor va fi redus cu 30 procente. Am decis de asemenea să limităm utilizarea maşinilor de serviciu până la minimum necesar”, a afirmat Samaras, în prima şedinţă a guvernului său, imediat după depunerea jurământului joi seara, potrivit Agerpres.

“Nu este nevoie ca în fiecare zi să mergeţi la televiziuni atunci când nu există niciun motiv serios”, a spus premierul elen adresându-se miniştrilor săi, indicând că de acum înainte reuniunile guvernului se vor desfăşura cu uşile închise. În epoca guvernului condus de George Papandreou toate şedinţele executivului elen erau deschise pentru presă.

Guvernul conservatorului Antonis Samaras, liderul partidului de centru-dreapta Noua democraţie, este susţinut de formaţiunea de centru-stânga PASOK şi partidul Dimar (stânga moderată) care au creat miercuri o alianţă în acest scop. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.