110987 – 15062012 – Intreaga conducere a PDL in frunte cu presedintele Emil Boc si-a dat demisia in sedinta Colegiului Director al partidului, de joi, unde au fost analizat rezultatele dezastruoase obtinute la alegerile locale. Emil Boc a anuntat ca nu va mai candida pentru un nou mandat in fruntea partidului pe care l-a condus din 2005 incoace. In schimb, Vasile Blaga nu exclude posibilitatea de a candida pentru sefia partidului. Anterior acestei decizii, o serie de membri ai conducerii si-au anuntat demisiile din functii, unii inainte de sedinta, altii in timpul ei, de bunavoie sau la presiunea colegilor. Primul dintre ei a fost primarul de Piatra-Neamt, vicepresedintele PDL Gheorghe Stefan, inainte de a intra la Colegiul Director. In cadrul sedintei, si-au prezentat demisia primarul de Targu-Mures, Dorin Florea,
tot din functia de vicepresedinte, dar si secretarul general al PDL, Ioan Oltean. Elena Udrea si-a dat si ea demisia din functia de vicepresedinte, dupa ce tot saptamana aceasta a anuntat ca pleaca de la sefia PDL Bucuresti.
Sedinta de joi a fost foarte tensionata si liderii PDL s-au atacat in termeni extrem de duriDuminica, la orele 17.00, va avea loc un nou Colegiu Director si se va decide strategia de viitor si data la care se va alege noua conducere, intr-o conventie extraordinara. Pana atunci, actuala conducere ramane in functie, interimar. – http://www.promptmedia.ro/