111191 – 22062012 – Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri ca ministrul propus al Culturii nu ii va trimite nicio declaratie presedintelui Traian Basescu, cum ca nu a plagiat, asa cum ceruse acesta si ca, daca seful statului nu-l investeste in functie luni, vor fi incepute procedurile de suspendare. „Daca ii plac raporturile de forta, nu va primi nicio hartie si luni, la orele 19.00, il va investi pe Puiu Hasotti. Va asigur ca o va face, fara sa incerce sa-si mai bata joc. Eu nu accept din partea lui Traian Basescu ceea ce altii, din nefericire, au acceptat – a ajuns sa faca din Romania o tara aproape bananiera din partea institutiilor statului, din cauza numeroaselor lasitati si cedari ale oamenilor politici din Romania, chiar adversari. Nici eu, nici Victor Ponta nu mai suntem dispusi
sa-i permitem presedintelui injosirea vietii politice, a unor oameni care n-au alta vina decat aceea ca fac politica. Daca Traian Basescu nu semneaza luni, in conformitate cu prevederile legale, cu respectarea Constitutiei, investirea lui Puiu Hasotti, voi cere imediat PBL initierea procedurii de suspendare. Traian Basescu se comporta precum seful unei haite si nu stie decat de frica. Ii e frica si va semna investirea lui Puiu Hasotti. Regret sa vorbesc in asemenea termeni, politica se face cu oameni, nu cu fiare”, a spus Antonescu.
Presedintele PNL a adaugat ca Basescu va semna „ca notarul” investirea lui Hasotti, altfel va pleca.
Crin Antonescu isi incepuse conferinta spunand ca Hasotti a fost de buna credinta si a vrut sa dea declaratia, insa ca el nu l-a lasat. – www.promptmedia.ro