111379 – 29062012 – Deputatul PDL Cezar Preda il acuza pe premierul Victor Ponta ca este „iresponsabil” si a invatat de la Ion Iliescu si Adrian Nastase doar sa confiste statul de drept. De asemenea, democrat-liberalul a facut apel la oamenii din jurul lui Ponta „sa-l opreasca”, pentru ca altfel Romania „se va face de rasul lumii”, relateaza Antena 3. „Singurul lucru pe care l-a invatat bine carlanul Ponta de la domnii Iliescu si Nastase a fost acela de a confisca statul de drept. Ce nu este al lui isi ia singur, contrar tuturor normelor si legilor care functioneaza in Romania. Il calific pe Ponta ca fiind un iresponsabil. Fac apel la oamenii din PSD care sunt responsabili sa-l opreasca”, a declarat Cezar Preda. Totodata, deputatul a amintit de decizia Curtii Constitutionale,
conform careia cel care ar fi trebuit sa reprezinte Romania este presedintele Traian Basescu.
„Acest iresponsabil pleaca dimineata cu avionul la Consiliul European contrar deciziei Curtii, dupa ce confisca Monitorul Oficial din dreptul Parlamentului cum e de sute de ani, si se duce acolo fara niciun drept, doar cu dorinta domniei sale. Consider ca aceste actiuni ale premierului si ale altor lideri iresponsabili din PSD invita romanii la anarhie, la nerespectarea legilor statului”, a completat Cezar Preda.
Acesta a accentuat ca, daca un for decizional lua o decizie care ii convenea lui Victor Ponta, acesta declara ca institutia respectiva este „independenta”, dar acum „isi ia jucaria si pleaca la Bruxelles”.
„Opriti-l pe Ponta pana nu e prea tarziu pentru romani. Sunt oameni rationali in PSD care sa-i spuna ca a luat-o razna. Daca-l vor opri va fi bine pentru tara, daca nu, ne vom face de rasul lumii. E inadmisibil ca un om sa fuga din tara cu institutiile in geanta si cu dorinta singulara de a se reprezenta. Nu s-a mai facut un asemenea pas iresponsabil. Daca Ponta vrea Calea Victoriei, da ordinanta de urgenta si o ia la Guvern, daca doreste sa ia Palatul Cotroceni la Guvern, da ordonnata si-l trece la Guvern. E incredibil ca un astfel de om a ajuns premier al Romaniei”, a conchis deputatul de Buzau. – www.promptmedia.ro