Acasă Politic Bucuresti: Alt val de schimbari din functii

Bucuresti: Alt val de schimbari din functii

DISTRIBUIȚI

110762 – 07062012 – Prim-ministrul Victor Ponta a semnat o serie de decizii de eliberare din funcţie. Astfel, Mircea Ioan Pavelescu a fost eliberat din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Cristina Chiriac din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Ionela Bruchental-Pop din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Dan Gabriel Nichita din funcţia de vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat al Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

De asemenea, premierul a semnat o serie de decizii de numire în funcţie. Astfel, Doina Melinte a fost numită vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale Anti-Doping, Ruxandra Elena Gindu – vicepreşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Gheorghe Predescu – consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al primului-ministru.

Prim-ministrul a semnat decizia privind suspendarea raportului de serviciu al lui Corvin Nedelcu, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Prim-ministrul a semnat decizia privind înlocuirea Dorinei Danielescu, preşedintele Comisiei speciale de retrocedare din cadrul Autoritătii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, cu George Băeşu, preşedinte, cu rang de secretar de stat.

Totodată, prim-ministrul a semnat o decizie privind modificarea componenţei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Astfel, pe data intrării în vigoare a prezentei decizii, Dorina Danielescu se revocă din funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înlocuită cu George Băeşu..

Prim-ministrul a semnat o decizie privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, de către Mircea Popa, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici, de secretar general adjunct al Ministerului Mediului şi Pădurilor.

Primul-ministru a semnat şi o serie de decizii privind exercitarea, cu caracter temporar, a unor funcţii publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici: Elena Dumitru – secretar general adjunct al Ministerului Mediului şi Pădurilor, Tiberiu Barbuleţiu – secretar general al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Mircea Popa – secretar general al Ministerului Mediului şi Pădurilor. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.