Acasă Anchete Ilfov: Banii din fonduri structurale ajung tot la băieții deștepți din energie

Ilfov: Banii din fonduri structurale ajung tot la băieții deștepți din energie

DISTRIBUIȚI

109958 – 07052012 – La începutul lunii aprilie, la Restaurantul Belvedere (cel din afacerea cu UTI) din Clinceni, a avut loc o festivitate de premiere a participantelor la cursurile de recalificare profesională organizate în Regiunea București-Ilfov în cadrul proiectului ”Munca are genul feminin”, proiect finanțat din fonduri structurale. Potrivit comunicatului de presă, activitatea pare o acțiune în parteneriat realizată de Primăria Clinceni, prin Compartimentul Fonduri-Europene, și Sc Radinc Srl, firma care a asigurat formarea profesională pentru femeile din Clinceni.În treacăt se vorbește despre POSDRU și proiectul propriu-zis – ”Munca are genul feminine”, ceea ce încalcă regulile impuse de ghidurile pentru acordarea finanțărilor din fonduri europene, care specifică faptul că există o identitate vizuală obligatorie pentru toate programele realizate cu bani europeni.

Nerespectarea acestei reguli obligatorii, impusă de UE și prezentarea momentului ca și când ar fi un lucru realizat prin eforturile locale ridică serioase semne de întrebare referitoare la respectarea criteriului transparenței în aceste activități și la cine anume se află în spatele afacerii.

”Munca are genul feminin” nu este un proiect al Primăriei Clinceni și nici al societății care a asigurat formarea profesională, ci al unei asociații, Asociația C4C – Communication for Community, care a obținut finanțarea europeană în urma unui parteneriat cu Consiliul Județean Argeș, așa cum apare prezentat pe site-ul proiectului

Așa cum proiectul este prezentat pe site-ul instituției ilfovene, Primăria Clinceni pare astfel că este piesa de bază a acestui proiect, însă în realitate devine un paravan în spatele căruia se derulează afacerile unei ONG – Asociația C4C – Communication for Community – ale cărei sfori le trag băieții deștepți din energie.

Asociația C4C – Communication for Community și afacerile băieților deștepți din energie

În spațiul public nu există prea multe informații despre această asociație. Nu are un site propriu, iar diversele prezentări care apar pe-ici, pe-colo te induc în eroare. Datele Ministerului Justiției arată că Asociația C4C – Communication for Community este înființată de Dan Ungureanu, Daniela Vișoianu și Irina Ecaterina Sorescu și are drept scop ”promovarea relațiilor sociale deschise”.

Din această asociere, cel puțin două nume atrag atenția: Dan Ungureanu și Daniela Vișoianu.

Potrivit Registrului Comerțului, Dan Ungureanu este fost asociat al lui Corneliu Vișoianu, același Corneliu Vișoianu care l-a înlocuit pe Bogdan Buzăianu în mai multe societăți comerciale deținute de acesta – Davidoff SRL și Energy Holding SRL, spre exemplu.

Pentru a ne reaminti despre ce discutăm, să recapitulăm: în martie 1999, Bogdan Buzăianu a preluat jumătate din firma fratelui său, Baco Sercom Impex, și i-a schimbat numele în Baco Energy. Constantin Mihail Buzăianu împreună cu soția, Anișoara, au înființat Baco Sercom Impex SRL în noiembrie 1991, fiind prima firmă a familiei. Anișoara Buzăianu este avocat partener în cadrul casei de avocatură ”Boștină și Asociații”. Avocatul coordonator de la ”Boștină și Asociații”, Doru Boștină, este cel cu care Buzăianu a înființat Energy Holding. În octombrie 2002, Buzăianu s-a retras din companie.

În aceeași zi în care a înființat Energy Holding, Buzăianu a mai deschis o companie, Davidoff Romania SRL. Asociatul său era actualul administrator al Energy Holding, Radu Alexandrescu. Între timp, cei doi s-au retras din acționariat, locul lor fiind luat de Corneliu Vișoianu, fostul partener al ”băiatului deștept” în compania care a făcut strategia electorală în 2000 pentru PNL Prahova (prin firma B&C Consulting, după iniţialele numelor Bogdan şi Corneliu). În 2005, Davidoff și-a schimbat numele în Delta Club.

Cea mai importantă firmă înființată înainte de Energy Holding a fost Hydro Energy. Buzăianu era și administrator, și acționar. În 2002, denumirea societății s-a modificat în Energy Consult România, iar Buzăianu și-a cedat participațiile firmei sale din Elveția cu acelasi nume – Energy Consult. Administratori au devenit Adrian Chebuțiu și Daniela Staicu. Compania se numește acum Ecro SRL.

Românii resimt din propriile facturi contractele grase pe care băieții deștepți din energie le-au obținut păcălind statul român. Un business halucinant, posibil doar în România. Ţara produce energie din belşug, prin sistemele hidrografice şi prin electrocentrale, pe care băieţii deştepţi o cumpără ieftin și o revând la un preţ umflat! Cui? Nouă tuturor, celor care avem nevoie de energie electrică. Şi asta se întâmplă într-o ţară relativ independentă energetic. Practic, băieții deștepți ne cumpără ieftin de la companiile statului și fac o speculă incredibil de simplă şi de bănoasă. Poate că într-un final Bruxelles-ul ne va scoate castenele din foc. O declaraţie a comisarului european pentru Concurenţă, Joaquin Almunia. Acesta atrăgea atenţia tocmai asupra problemelor pieţii energetice din România. Almunia denunţa tocmai aceste contracte care-i favorizează pe băieţii deştepţi şi pe care le vede ca fiind anticoncurenţiale. De altfel, Alumunia cerea „schimbarea regulilor” pe piaţa românească de energie.

Cel de-al doilea nume care atrage atenția din această asociere este al Danielei Vișoianu, soția lui Corneliu Vişoianu. Printre multele sale preocupări doamna Vișoianu este managerul unui SRL suspectat că spală bani pentru un offshore din Hong Kong.

Firma condusă de Daniela Vişoianu a cumpărat până în martie 2007 energie de la CE Rovinari cu un preţ sub cel de producţie, conducerile celor două termocentrale primind chiar recomandări, de la Marin Condescu, în schimbul păcii sociale, de a încheia, cu Arelco şi Energy Holding, contracte pe termen lung, până în anul 2013, prin negociere directă.

Familia Vişoianu deţine, în judeţul Dâmboviţa, 4.800 mp de teren şi o casă de vacanţă, iar în Bucureşti, patru apartamente. Doamna Vișoianu câştiga aproape 100 de milioane de lei vechi lunar din funcţia de manager a firmei Arelco Distribuţie SRL, firmă face parte din grupul societăţilor care au tranzacţionat energie de la Complexul Energetic Rovinari. SRL-ul bucureştean a încheiat un contract păgubos pentru CE Rovinari, cumpărând o bună perioadă energie la un preţ de 104 lei,mai mic decât cel de producţie, 112 lei, însă, în martie anul trecut, preţul de achiziţie a fost renegociat şi s-a evitat astfel crearea unui prejudiciu de peste 200 de miliarde complexului.

Arelco nu a desfăşurat nicio activitate de la înfiinţare, iar în 2006, odată cu încheierea contractului cu CE Rovinari, cu doar doi angajaţi, a avut o cifră de afaceri de peste 790 de miliarde de lei vechi (aproape 22 de milioane de euro) şi un profit de numai 47 de milioane de lei vechi. Renegocierea contractului, la începutul lui 2007, a redus la jumătate cifra de afaceri a societăţii, 395 de miliarde de lei vechi (11 milioane de euro), iar în acel an Arelco a înregistrat pierderi.

Suspiciunile par a se confirma având în vedere că asociaţii SRL-ului, care are un capital social de numai două milioane de lei vechi, sunt Cristian Daniel Cornelius Pop, un cetăţean român cu domiciliul în Stuttgart, Germania, cu 5 % şi SC Shanghai Power Company Limited, un offshor cu sediul în Hong Kong, China, cu 95%.

Potrivit Registrului Comerțului, în octombrie 2007, Cristian Daniel Cornelius Pop cedează părțile sociale pe care le deținea la Arelco lui Marius Robert Neagoe, care junge posesorul a 5% din firmă.

Marius Robert Neagoe (soţul fostului preşedinte al Tribunalului Municipiului Bucureşti Monalisa Neagoe), fost director al Direcției Juridice a Oficiului Participațiilor Statului și Privatizare în Industrie din cadrul Ministerului Economiei și Comertului, a fost anchetat, în 2006, de DIICOT, alături de Dorinel Mucea și Radu Mihai Donciu (consilier al Ministrului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, cu responsabilități pe linia privatizării agenților economici în subordinea ministrului), în dosarul privatizărilor strategice.

De remarcat este și faptul că ceva probleme apar și în cazul SC Radinc SRL. Potrivit anunțului făcut de Asociația C4C pentru atribuirea, în 30 august 2011 a contractului de formare profesională, sediul SC RADINC este în strada Occindetului, nr. 21, sector 1, București, însă potrivit Registrului Comerțului asociatul unic a decis schimbarea sediului social în str. Elena Cuza, nr. 31, sector 4, în urma unei deciziei nr. 2/25 iulie 2011. Putem bănui că aceste inadvertențe au apărut din cauză că decizia de schimbare a sediului a fost luată după depunerea documentației pentru licitația publică, însă este de reținut că anunțul de atribuire a fost transmis spre publicare în 29 septembrie 2011, după ce anunțul schimbării de sediu apăruse în Monitorul Oficial (12 septembrie 2011).

Ca și în cazul firmei Arelco, imediat după înființare societatea și-a suspendat activitatea, pentru a o relua exact la momentul potrivit, adică atunci când poate participa la licitațiile potrivite.

Legături cu Masoneria?

Buzăianu și Visoianu sunt masoni și și-au înființat propria lor lojă în 2003, în care și-au distribuit cele mai importante poziții de conducere. Bogdan Buzăianu este pro-mare mason în Marea Lojă a României, condusă de marele-maestru Corneliu Vișoianu. Marea Lojă Națională a României este o lojă masonică disidentă, constituită în 2003, cu mulți dintre „frații” migrați la alte organizații masonice, conduse de Eugen Ovidiu Chirovici și de Costel Iancu.

Sediul Marii Loje a României este în strada Edgar Quinet, numărul 7. La aceeași adresă s-a aflat vechiul sediu al firmei Energy Holding, până când aceasta s-a mutat pe strada Paris. Tot pe strada Edgar Quinet, numărul 7, a fost înregistrată și Fundația Culturală Delta, al cărei președinte este tot Corneliu Vișoianu. Una dintre adresele indicate de Asociația C4C – Communication fot Community pentru primirea ofertelor pentru diversele licitații este Edgar Quinet, numărul 9, ap. 3. Poate vecinătatea o fi doar o simplă coincidență ….. – www.promptmedia.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.