Acasă Politic Cum poti accesa usor fonduri structurale

Cum poti accesa usor fonduri structurale

DISTRIBUIȚI

La Slatina s-a patentat un mecanism miraculos de acces la banii europeni – 109888 – 03052012 – Primăria Slatina este una dintre instituțiile harnice la atragerea fondurilor europene. A câștigat deja vreo 13 astfel de finanțări pentru proiectele cu care edilii se laudă că vor să modernizeze orașul. Cele 13 proiecte, depuse pe POR, depășesc împreună 32 de milioane euro, bani cu care orașul, mic, de provincie, ar trebui să se învârtă, cum se spune, după Soare.Slatina nu se învârte după Soare, dar cineva se învârte, totuși, după banii europeni, pentru că la Slatina pare să se fi patentat o metodă interesantă de câștigare a licitațiilor cu fonduri europene. Cel mai tare, aceste învârteli par a se lega de numele lui Minel Prina, city managerul orașului.

Prin grija acestuia, lucrările edilitare sunt obţinute de la Primăria Slatina de firma Cafmin, un SRL condus de un amic, care are contracte de milioane de euro încheiate cu această instituţie.

Cunoscute și ultracunoscute în zonă, licitațiile organizate de Primăria Slatina sunt câștigate, fără greș, nu doar de Cafmin SRL, ci și de Plus Confort SRL și Aceti SRL. Cum vine vorba de licitaţii organizate de Primăria lui Darius Vâlcov, licitațiile sunt adjudecate de firmele de casă, deja cunoscutele căpuşe Cafmin SRL Slatina a lui Cristi Tomescu sau Plus Confort SRL Bucureşti şi Aceti SRL Slatina ale lui Ovidiu Ramba.

Iată cum s-a pus în mişcare morişca prin care banii europeni ajung la cine trebuie. Totul începe, aşa cum era de aşteptat, cu publicarea anunţurilor de participare. Cu ajutorul celor doi grei ai Primăriei sunt incluse condiţii care favorizează firmele amintite. Orice licitație a primăriei este parcă dedicată patronilor acestor firme, pentru că ofertele pe care aceștia le înaintează se potrivesc mănușă cu ceea ce caută primarul. Dacă, din greșeală, apare vreo altă firmă cu o ofertă mai bună sau care contestă caietele de sarcini, lucrurile se rezolvă fără probleme. Caietele de sarcini se refac, iar noile condiții sunt îndeplinite chiar de una dintre cele trei firme abonate la banii europeni.

Spre exemplu, contractul pentru „Reabilitare spaţii verzi, alei de acces rutier şi pietonal, mobilier urban str. Tunari, Ec. Teodoroiu, Artileriei şi A.I. Cuza (Sistematizare pe verticală Cartier Tunari, străzile Tunari, Ecaterina Teodoroiu, Artileriei, A.I. Cuza), a fost adjudecat de Cafmin SRL Slatina în luna mai 2011.

Primul anunţ de participare nr. 114363, publicat în 3 ianuarie 2011, a fost contestat de Atreides Geotech SRL din Slatina. Procedura a fost anulată și caietele de sarcini refăcute în așa fel încât prin noile condiții era nevoie doar de anumite tipuri de utilaje, pe care nu le deţineau ceilalţi ci doar anumiți concurenţi.

Dacă în anunţul din 3 ianuarie 2011, unul din criteriile se referea la „Capacitate economică şi financiară”, adică firma care câștiga trebuia să dovedească faptul că bilanţurile contabile pentru 2007, 2008 şi 2009, erau pe plus, vizate şi înregistrate de organele competente. Acest lucru descalifica majoritatea ofertelor depuse.

În urma republicării anunţului în 24 ianuarie 2011, contractul a fost atribuit Cafmin SRL Slatina, singura care a îndeplinit noile condiţii impuse privind dotarea tehnico-materială.

Un alt exemplu de caiet de sarcini ciudat: „Amenajare zona Nicolae Iorga”. A fost câștigat de Aceti SRL Slatina în luna august 2011, criteriul de selecţie fiind „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”.

Anunţul iniţial de participare a fost publicat în 29 aprilie 2011, anulat după depunerea ofertelor şi republicat în 23 mai 2011 cu numărul 1230382, după ce au fost inserate noi condiţii de participare, care favorizau în mod evident SC Aceti SRL Slatina. Este vorba despre Capitolului IV.4 „Capacitatea tehnică şi/sau profesională”, subcapitolul IV.4.2. – „Nivel minim impus”, a fost introdusă ca obligatorie deţinerea unui camion specializat pentru transportul de ţevi şi conducte, proprietatea contractorului (pentru care trebuia prezentată o copie legalizată a cărții de identitate), în condiţiile în care lucrările de înlocuire a conductelor reprezentau maxim 15% din valoarea contractului.

Singura societate comercială participantă care a îndeplinit acest criteriu a fost, bineînțeles, Aceti SRL Slatina, pentru că firma a administrat anterior reţeaua de apă şi canal a municipiului Slatina.

La fel s-a atribuit şi contractul ”Reabilitare și extindere clădiri, reţea canalizare la Liceul cu Program Sportiv din municipiul Slatina, judeţul Olt” (finanţat prin P.O.R., Axa 3), în valoare de 3,8 milioane lei, adjudecat de cine altcineva decât de SC Cafmin SRL Slatina.

Iniţial, anunţul a fost publicat în data de 28 decembrie 2010, la licitaţie participând şi o firmă din judeţul Ilfov.

Ca şi cum nu era de ajuns, administratorii căpuşelor mai fac şi înţelegeri prin care îşi subcontractează între ei diverse lucrări din cadrul proiectului respectiv. De exemplu, achiziţia tâmplăriei PVC şi montajul aferent au fost subcontractate SC Plus Confort SRL Bucureşti pentru suma de cca. 350.000 lei, în condiţiile în care aceleaşi lucrări puteau fi efectuate de alte firmele locale de profil, pentru sume mai mici cu cca. 20%.

           Nu în ultimul rând trebuie amintit şi contractul „Proiectare şi Execuţie lucrări de construcţii, finisare, reparaţii, renovare şi restaurare clădiri în municipiul Slatina, judeţul Olt”, în valoare de 158,5 milioane lei, primit de PLUS CONFORT SRL Bucureşti (contractul nr. 28691/07.12.2010) privind reabilitarea şi restaurarea a 21 de clădiri monumente istorice din centrul municipiului Slatina.

Iniţial, anunţul a fost publicat în luna iulie 2010 și anulat din dispoziţia primarului Darius Vâlcov, întrucât cei șapte ofertanți reduceau semnificativ şansele prietenului său din Bucureşti.

Anunţul a fost republicat în data de 5 august 2010 (având nr. 97782), modificat în favoarea SC Plus Confort SRL, pentru că măcar o condiție inclusă între timp în caietul de sarcini – existența unei autorizaţii pentru renovarea monumentelor istorice – nu putea fi îndeplinită de celelalte firme participante la licitaţia anterioară. În plus, pentru încă o limitare a accesului altor firme, a fost aleasă procedura de „licitaţie publică restrânsă” în locul celei „licitaţiei publice deschise”.

Acestea sunt doar o parte din licitaţiile trucate prin care sute de miliarde au umplut buzunarele mereu prea mari ale unor afacerişti de carton, însă legalitatea modului în care s-a realizat adjudecarea contractelor poate fi stabilită doar de Parchet. – www.promptmedia.ro

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.