110620 – 31052012 – În perioada 4 – 8 iunie 2012, la Academia Duhovnicească a Mânăstirii Sâmbăta de Sus, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va avea loc Conferinţa preoţilor capelani de penitenciare din Europa la care vor participa şi conferenţia Înalt Prea Sfinţitul dr. Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, şi Înalt Prea Sfinţitul dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
La acest eveniment internaţional vor participa reprezentanţi din conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. În cadrul conferinţei, 120 de capelani de penitenciare din Europa şi 40 de preoţi capelani, care desfăşoară activităţi în penitenciarele din România, vor participa la 13 ateliere de lucru, în care se realizează schimbul de experienţă şi de bune practici din penitenciarele europene. Biserica Ortodoxă Română organizează, pentru prima dată, un asemenea eveniment cu caracter internaţional, pe problematică penitenciară. Activităţile vor fi coordonate de comitetul Director al Asociaţiei Capelanilor de Penitenciare din Europa – IPCA, membră a Conferinţei Bisericilor Europene. – www.promptmedia.ro