Acasă Politic Bucureşti: Tehnică şi exerciţii demonstrative la „Black Sea Defence and Aerospace”

Bucureşti: Tehnică şi exerciţii demonstrative la „Black Sea Defence and Aerospace”

DISTRIBUIȚI

110258 – 17052012 – Ministerul Administraţiei şi Internelor a prezentat joi, 17 mai a.c., în cadrul celei de-a patra ediţii a Expoziţiei internaţionale dedicată Apărării, Securităţii Naţionale şi Private şi Industriei Aeronautice – „Black Sea Defence and Aerospace”, exerciţii demonstrative privind modul de  intervenţie a structurilor subordonate în situaţii de risc. Salvarea de la înălţime, tehnici de descarcerare, prinderea unor suspecţi în cazul luării de ostatici, evoluţii de măiestrie în pilotaj, intervenţie antiteroristă, precum şi tehnica militară specifică acţiunilor de ordine publică au fost prezentate publicului vizitator.

Z          iua dedicată structurilor subordonate M.A.I. a debutat cu piloţii  Inspectoratului General de Aviaţie, printr-un exerciţiu demonstrativ de simulare a stingerii unui incendiu de suprafaţă, cu ajutorul un elicopter tip MI-8, echipat cu dispozitiv de stingere a incendiilor „Bambi Bucket”.

Un moment spectaculos a fost reprezentat de coborârea dintr-un elicopter a unei echipe de desant de intervenţie, formată dintr-un câine-poliţist și instructorul acestuia, de la Centrul Chinologic al M.A.I. de la Sibiu, pentru anihilarea unui suspect violent.

În continuare, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a prezentat publicului o serie de exerciţii demonstrative constând în  salvarea unor persoane aflate la etajele superioare ale unei clădiri cuprinse de flăcări, precum şi acordarea primului ajutor medical de urgenţă, pentru salvarea unei victime încarcerate într-un autoturism ca urmare a producerii unui accident de circulaţie.

La final, cei prezenţi au asistat la un exerciţiu demonstrativ al specialiştilor Detaşamentului Antiterorist din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie “Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei Române care a simulat salvarea unor ostatici dintr-un autobuz în cazul unui atac terorist. Jandarmii Brigăzii Speciale au fost sprijiniţi din aer de către un elicopter MI 8, de mare capacitate, alături de un elicopter de tip EC-135. Pe parcursul celor două zile de la începutul expoziţiei internaţionale, pentru public au fost prezentate specificul şi atribuţiile Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum și informaţii despre mijloacele tehnice folosite în misiunile de ordine publică, precum şi armamentul aflat în dotarea structurilor specializate.

Ministerul Administraţiei şi Internelor participă, în perioada 16 – 18 mai, la Expoziţia internaţionala dedicată Apărării, Securităţii Naţionale şi Private şi Industriei Aeronautice – „Black Sea Defence and Aerospace” – B.S.D.A. 2012. – www.promptmedia.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.