110591 – 31052012 – Prim-ministrul Victor Ponta participa la reuniunea Platformei de cooperare a administraţiei publice centrale care are loc joi la sediul Ministerului Justiţiei. Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, va conduce lucrările acestei prime reuniuni. Platformele de cooperare sunt constituite potrivit Strategiei Naţionale Anticorupţie (SNA) 2012 – 2015 (SNA) şi asigură monitorizarea implementării strategiei la nivel tehnic. Acestea sunt conduse de un preşedinte şi sunt convocate cel puţin o dată la două luni. La reuniunea platformei de cooperare a administraţiei publice centrale vor participa principalii coordonatori anticorupţie din fiecare instituţie publică invitată. Pe agenda reuniunii se regăsesc teme precum stadiul implementării strategiei la nivelul fiecărei instituţii,
dificultăţile întâmpinate în acest proces, stadiul elaborării planurilor sectoriale, precum şi metodologia de monitorizare a strategiei.
Până la sfârşitul acestui semestru, toate instituţiile publice trebuie să elaboreze propriile planuri sectoriale anticorupţie. De asemenea, ele trebuie să comunice Ministerului Justiţiei situaţia privind implementarea măsurilor preventive şi a indicatorilor de evaluare prevăzuţi în anexa 2 la SNA.
Aceasta este prima reuniune din prima runda de consultări la nivelul platformelor de cooperare prevăzute de SNA, organizată de Ministerul Justiţiei în perioada 31 mai – 12 iunie a.c.. www.promptmedia.ro