110354 – 22052012 – Poliţiştii au luat cu asalt nouă domicilii din Bucureşti, Ialomiţa şi Giurgiu pentru prinderea unor evazionişti. La cercetări participă şi procurori germani.Inspectoratul General al Poliţiei Române a demarat, marţi dimineaţă, mai multe percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală de tip ”suveica” în România şi ”carusel” în Germania. La percheziţii participă şi procurori germani. Simultan se desfăşoară descinderi şi în Germania. Chestorul Vasile Viorel, şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR, a declarat că această acţiune transfrontalieră de anvergură a fost demarată de autorităţile de la Nurnberg şi vizează o grupare de peste 20 persoane, de cetăţenie română şi germană, acuzate de evaziune fiscală.
Poliţiştii deţin patru mandate europene de arestare pe numele unor evazionişti, iar trei dintre infractori au fost reţinuţi deja, cea de-a patra fiind plecată din România.
Persoanele căutate sunt acuzate de un prejudiciu de aproximativ 20 milioane de euro. – www.promptmedia.ro