110154 – 14052012 – Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a avut astăzi, la sediul MAI, o întâlnire de lucru cu delegaţia Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului francez, condusă de Simon Sutour, preşedintele Comisiei. La întâlnire au participat Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti, precum şi Marion Flavier, consilier şi colonel Frédéric Bayard, ataşat de securitate internă în cadrul misiunii diplomatice a Republicii Franceze în România. Din partea M.A.I. a participat şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu. Principalele subiecte abordate au vizat extinderea Spaţiului Schengen, cooperarea la frontiera externă a UE, precum şi reinserţia socială a romilor.
Ministrul Rus a precizat că vor fi continuate toate acţiunile şi procesele începute în domeniul cooperării de profil care au dat rezultate pozitive şi vor fi identificate noi soluţii pentru îmbunătăţirea comunicării interministeriale la nivelul celor două state. În ceea ce priveşte aderarea României la Spaţiul Schengen, Ioan Rus a menţionat că partea română a implementat toate proiectele pentru securizarea frontierei externe, România îndeplinind în acest moment toate criteriile tehnice pentru aderarea la Spaţiul Schengen. În context, ministrul a mulţumit pentru sprijinul acordat de experţii francezi detaşaţi în cadrul Poliţiei de Frontieră din România, măsură care a avut ca obiectiv întărirea cooperării şi sporirea încrederii reciproce. De asemenea a fost luată în discuţie posibilitatea creării unor structuri comune formate din specialişti pe probleme de frontieră din state membre, care să funcţioneze în punctele de trecere a frontierelor externe ale UE, măsură de natură să elimine eventualele suspiciuni de corupţie din partea oricărui stat membru al UE permiţând, totodată, o mai mare competitivitate şi responsabilizare în materie.
Referitor la reinserţia socială a romilor, ministrul Administraţiei şi Internelor a precizat că Guvernul României a adoptat Strategia Naţională privind incluziunea cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor în perioada 2012-2020, document care conţine măsuri care vizează domeniile educaţiei, sănătăţii, ocuparea forţei de muncă şi locuire. Delegaţia franceză efectuează vizita în ţara noastră, în perioada 13-17 mai 2012, la invitaţia preşedintelui Senatului României, urmând să aibă contacte cu reprezentanţi ai mai multor autorităţi române.
La nivelul MAI vor mai avea loc întâlniri la Centrul Naţional SIS, respectiv la Punctul de Trecere a Frontierei Siret. – www.promptmedia.ro