109902 – 03052012 – În scopul consolidării limbii române ca limbă oficială europeană, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului organizează Olimpiada internaţională de limbă, cultură şi spiritualitate românească.
Competiţia din acest an se va desfăşura în perioada 25 – 29 mai 2012, la Baia-Mare, judeţul Maramureş, şi se adresează elevilor claselor a VII-a – a XII-a din România şi din ţările în care se studiază limba şi literatura română: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Albania, Italia, Spania, Belgia.
Comunicarea listei participanţilor din aceste ţări se va face de către profesorii însoţitori, prin completarea unui tabel care va cuprinde numele şi prenumele elevului, clasa, ţara şi datele de contact ale profesorului însoţitor.
Aceste informaţii vor fi transmise până la data de 10 mai 2012 prin e-mail, la adresele llromed@gmail.com şi drp@dprp.gov.ro. Cheltuielile privind cazarea şi masa vor fi asigurate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, din bugetul alocat olimpiadei internaţionale.
Având în vedere diferenţele de curriculum dintre ţări, olimpiada nu vizează evaluarea unor conţinuturi anume, ci a competenţelor de comunicare orală şi scrisă în limba română, precum şi a competenţei culturale şi de lectură, înţelegere şi judecare a valorii etice şi estetice a textului literar la prima vedere. – www.promptmedia.ro