109972 – 07052012 – Evaluările-pilot la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a pe un eşantion de elevi stabilit la nivel naţional vor avea loc în intervalul 9-23 mai, potrivit calendarului aprobat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Din eşantionul pilot fac parte 86 de şcoli pentru clasa a II-a, 136 pentru clasa a IV-a, respectiv 86 de şcoli pentru clasa a VI-a.
Evaluarea la clasa a IV-a se va desfăşura pe 9 mai, la clasa a VI-a în 16 mai, iar la clasa a II-a pe 22-23 mai.
Eşantionul a fost realizat de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), astfel încât fiecare tip de evaluare să fie administrată în unităţi de învăţământ distincte, pilotarea vizând instrumentele de evaluare şi procedurile de organizare a acestor evaluări.
Testele care vor fi administrate, precum şi baremele de corectare aferente sunt elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare.
La clasa a II-a, acestea conţin două secţiuni: prima vizează competenţele de receptare-producere a mesajelor, în vreme ce a doua abordează competenţe de matematică.
Rezultatele obţinute la evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a sunt valorificate prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, consemnarea lor în portofoliul educaţional al elevului, respectiv informarea părinţilor/ tutorilor legal instituiţi asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.
Evaluarea elevilor la finalul clasei a IV-a va include următoarele discipline: limba română, limba maternă, pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale şi matematică.
Evaluarea nu se finalizează printr-o notă sau printr-un calificativ sumativ.
Rezultatele evaluării fiecărui test contribuie la realizarea unui scor mediu naţional al performanţelor elevilor pe competenţele fundamentale şi sunt utilizate de CNEE pentru realizarea unor studii şi cercetări de diagnoză a sistemului de învăţământ primar.
Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a are ca scop optimizarea învăţării, elaborarea, acolo unde este cazul, a planurilor individualizate de învăţare şi preorientarea şcolară către un anumit tip de liceu.
Testele conţin două secţiuni corespunzătoare probelor transdisciplinare evaluate: limbă şi comunicare, respectiv matematică şi ştiinţe. – www.promptmedia.ro