110575 – 30052012 – Guvernul a adoptat in sedinta de miercuri proiectul de ordonanta de Urgenta pentru modificarea si completarea Legii privind Codul Fiscal care prevede, printre altele, acordarea unor inlesniri sub forma esalonarii la plata a unor obligatii fiscale. Astfel, a fost creat cadrul legal pentru esalonarea unor plati pe care trebuie sa le faca Posta Romana catre alte institutii de stat. Compania are de platit o amenda de 103,3 milioane de lei catre Consiliul Concurentei si, in acelasi timp, o datorie catre bugetul de stat de 77 de milioane lei catre buget. Premierul Victor Ponta sustine ca Executivul a primit toate aprobarile necesare din partea organizatiilor financiare internationale pentru acordarea unor astfel de inlesniri la plata.
Pana acum, legislatia nu permitea acordarea esalonarilor la plata tuturor obligatiilor fiscale restante. „Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordarii esalonarilor la plata, cu modificarile si completarile ulterioare s-a reglementat acordarea inlesnirilor sub forma esalonarii la plata pentru obligatiile fiscale administrate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala, inscrise in certificatul de atestare fiscala. Totusi, prevederile acestui act normativ nu se aplica asupra tuturor obligatiilor fiscale restante, fiind excluse obligatiile fiscale de a caror plata depinde acordarea sau mentinerea unei autorizatii, acord ori alt act administrativ similar, potrivit legii, sau amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul de stat”, se arata in nota de fundamentare a proiectului privind modificarea Codului Fiscal.
In aceste conditii, a fost modificata legislatia astfel incat sa fie incluse si alte categorii de obligatii fiscale. „Contribuabilii care, la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, au esalonari la plata in derulare, beneficiaza de esalonarea amenzilor si/sau obligatiilor fiscale de a caror plata depinde acordarea sau mentinerea unei autorizatii, acord ori alt act administrativ similar, potrivit legii, inscrise in certificatul de atestare fiscala emis in scopul acordarii esalonarii la plata daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii”, este una dintre prevederile proiectului de OUG. – www.promptmedia.ro