Acasă Politic Bucuresti: Forma si continutul viitorului permis auto, in dezbatere publica

Bucuresti: Forma si continutul viitorului permis auto, in dezbatere publica

DISTRIBUIȚI

110376 – 22052012Ministerul Administraţiei şi Internelor supune dezbaterii publice proiectul de ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor privind forma şi conţinutul permisului de conducere.

Proiectul are ca scop transpunerea în legislaţia naţională a unor prevederi din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), astfel cum a fost modificată şi completată prin Directiva 2011/94/UE a Comisiei din 28 noiembrie 2011 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere.

Potrivit proiectului de act normativ, modificările vizează conţinutul permisului, respectiv faţa II (verso), pentru o mai buna gestionare a regimului categoriilor permisului şi înscrierea în document a informaţiilor privind categoriile naţionale, precum şi unele date de natură administrativă. Totodată, stabileşte codurile armonizate ale Uniunii Europene care se înscriu în permisul de conducere.

Forma permisului de conducere rămâne neschimbată, proiectul de act normativ incluzând menţiuni referitoare la caracteristici şi dimensiuni, elemente privind prevenirea falsificării.

Noul permis de conducerea va fi pus în circulaţie începând cu data de 19 ianuarie 2013, permisele de conducere eliberate până la această data fiind valabile până la expirarea perioadei de valabilitate a acestora.

Textul acestui document este afişat şi poate fi consultat pe pagina de Internet a ministerului şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al instituţiei. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.