Acasă Politic Bucuresti: Colocviu de admitere la ANI

Bucuresti: Colocviu de admitere la ANI

DISTRIBUIȚI

110041 – 09052012 – Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” organizează colocviul de admitere la studii universitare de master de cercetare, forma de învăţământ „cu frecvenţă”, în specializările “Managementul informaţiilor de securitate naţională” şi “Managementul informaţiilor în combaterea terorismului”. Pentru fiecare specializare sunt disponibile câte 80 de locuri cu taxă.

Programul de pregătire este structurat pe patru semestre şi corespunde unui număr de 120 de credite de studii transferabile. Acesta are ca obiectiv aprofundarea cunoştinţelor şi formarea competenţelor de cercetare ştiinţifică, în domeniul studiilor de licenţă sau într-un domeniu apropiat, necesare pentru ocuparea unor funcţii specializate, precum şi a unor funcţii de analiză şi consiliere pentru diferite instituţii de drept public şi privat care derulează activităţi specifice domeniului securităţii şi apărării. Totodată, programele de studii universitare de master asigură baza pregătitoare obligatorie pentru studiile doctorale şi academice postuniversitare.

Colocviul de admitere va consta în susţinerea unui eseu din sfera unei tematici orientative. Înscrierea candidaţilor va avea loc între 3 şi 28 septembrie 2012, iar colocviul de admitere se va desfăşura pe 6 şi 7 octombrie 2012 la sediul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”.

Au dreptul să participe la concursul de admitere la programul de studii universitare de master absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă cu aceasta. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.