110495 – 28052012 – La spitalul Colentina din Bucuresti va functiona cel mai mare centru de cercetare medicala din Romania.
Aparatura medicala performanta cu care va fi dotat centrul va fi utilizata atat in cercetare, cat şi in diagnosticarea pacientilor, potricit informatiilor de la Primaria Municipiului Bucuresti.
Costul investiţiei este 23 milioane de euro; 98% din finanţarea necesara pentru crearea acestui centru este asigurata din fonduri UE. (Programului Operational Sectorial pentru Cresterea Competitivitatii Economice).Centrul de cercetare va funcţiona in cladirea medicala B a Spitalului Colentina.
Construcţia deja existenta a fost consolidata, amenajata in interior şi exterior, dotata cu instalaţii specifice noii activitaţi şi racordata la utilitaţi. Centrul va fi dotat cu peste 300 de echipamente si dispozitive medicale cu un cost de aproximativ 9,8 milioane de euro.
Aparatura medicala achizitionata va fi destinata mai multor specialitati medicale: dermatologie, neurologie, anatomie patologica, cardiologie, alergologie, gastroeneterologie, recuperare medicala, ortopedie, imunologie, reumatologie.
Primarul general Sorin Oprescu verifica luni stadiul lucrarilor la viitorul Centru Medical de cercetare. – www.promptmedia.ro