109490 – 12042012 – Numărul pacienţilor care suferă de demenţă ar putea să cunoască o explozie în următoarele decenii, potrivit unui raport recent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). În prezent, există 35.6 milioane de persoane care sunt afectate de boala demenţei, iar numărul acestora aproape că se va dubla ajungând până la 65.7 milioane până în anul 2030 şi va fi de trei ori mai mare până în 2050.
„Trebuie să ne îmbunătăţim metodele de detectare a bolii în stadii timpurii şi să furnizăm asistenţa necesară, atât medicală, cât şi socială“, a declarat un oficial al OMS.
Raportul mai estimează că tratamentul pentru pacienţii afectaţi costă 604 miliarde de dolari anual. Boala Alzheimer este cea mai comună cauză a demenţei, dar şi alte afecţiuni ale creierului pot fi motivul apariţiei sale. De aceea, raportul semnalează nevoia unor practici de diagnosticare mai bune, precum şi a cursurilor de specializare pentru asistenţii sociali.
Chiar şi în ţările bogate, doar 20-50% dintre cazurile de demenţă sunt recunoscute. – www.promptmedia.ro