109588 – 18042012 – Declaraţia scrisă privind drepturile copiilor care suferă de sindromul Down, iniţiată de europarlamentarii români Sabin Cutaş, Viorica Dăncilă şi Norica Nicolai a întrunit numărul de 386 de semnături, devenind astfel poziţie oficială a Parlamentului European.
Prin intermediul declaraţiei, deputaţii europeni solicită atât instituţiilor europene, cât şi statelor membre să contribuie la incluziunea socială a copiilor care suferă de sindromul Down, prin intermediul unor campanii de sensibilizare la nivel naţional şi european, precum şi prin elaborarea unei strategii europene pentru protejarea drepturilor acestora. Declaraţiile scrise sunt un instrument politic de care dispun deputaţii europeni pentru a îşi manifesta convingerile sau susţinerea pentru anumite cauze. În momentul în care o declaraţie scrisă este semnată de majoritatea membrilor Parlamentului European, aceasta devine poziţie oficială a forului legislativ european. Potrivit lui Cutaş, „sindromul Down reprezintă cea mai frecventă cauză genetică pentru tulburările de învăţare, iar anomaliile congenitale sunt una dintre cauzele principale pentru mortalitatea infantilă şi pentru dizabilitatea pe termen lung. Uniunea Europeană a ratificat deja Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, prin care sunt convenite standarde universale minime pentru protejarea şi garantarea unei palete de drepturi civile, politice, sociale şi economice. Consider însă că trebuie să avem o strategie la nivel european prin intermediul căreia drepturile copiilor care suferă de sindromul Down să fie garantate.” „Am avut ocazia de a cunoaşte copii afectaţi de acest sindrom în cadrul unui centru special din
Conform Vioricăi Dăncilă: „Persoanele care suferă de sindromul Down nu beneficiază de măsuri suficiente prin care să le fie asigurate autonomia, standarde pentru o viaţa decentă sau integrarea socială şi profesională. Le mulţumesc colegilor mei europarlamentari pentru solidaritatea de care au dat dovadă prin susţinerea declaraţiei scrise. Cu ajutorul lor, am reuşit astăzi să transmitem Comisiei, Consiliului, dar şi statelor membre că se poate face mai mult pentru protejarea persoanelor care suferă de un handicap, în spiritul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.”
„Am hotărât să iniţiem această declaraţie deoarece persoanele care suferă de sindromul Down sunt de multe ori marginalizate. Se investeşte prea puţin în educarea societăţii, în promovarea toleranţei. De aceea, am cerut instituţiilor europene să contribuie la incluziunea socială a copiilor afectaţi de acest sindrom prin intermediul unor campanii de sensibilizare”, a declarat la rândul său europarlamentarul Norica Nicolai. – www.promptmedia.ro