109799 – 26042012 – Ministrul Mediului şi Pădurilor, Attila Korodi, a participat joi, la Covasna, la workshop-ul prevăzut în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi derulat de Ministerul Mediului şi Pădurilor în domeniul reducerii poluării cu nutrienţi a apelor şi solului din ţara noastră. Proiectul este adresat unui număr de 69 de comune (reprezentând mai multe localităţi din Romania) considerate zone vulnerabile la acest tip de poluare. Programul vizează pe de-o parte înlocuirea practicilor tradiţionale agricole cu cele ecologice precum şi informarea publicului beneficiar asupra avantajelor de mediu şi sănătate pe care implementarea acestor investiţii le vor produce.
Referindu-se la stadiul derulării proiectului ministrul Attila Korodi a precizat că “Până la această dată, în cadrul proiectului au fost recepţionate 14 platforme comunale şi 1.128 platforme individuale de colectare a gunoiului de grajd în 9 comune din judeţele Argeş, Bihor, Buzău, Cluj, Dolj, Iaşi, Mureş, Timiş, Vâlcea şi Cluj. În perioada imediat următoare lotul de platforme prevăzute în proiect va fi completat cu încă 18. Termenul de finalizare al acestora este 15 iunie 2012. Zonele în care acestea vor fi construite sunt în judeţele Olt, Călăraşi, Brasov, Mehedinţi, Arad, Mureş, Satu Mare, Botoşani, Galaţi, Suceava şi Iaşi. Aici au fost deja livrate echipamentele tehnice: tractoare, remorci, încărcătoare frontale, cisterne şi maşini de împrăştiat gunoi de grajd”.
Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” este finanţat de Guvernul României dintr-un împrumut rambursabil de 50 milioane de euro acordat de Banca Mondială şi un ajutor financiar nerambursabil de 5,5 mil. USD, acordat de Fondul Global de Mediu (GEF). Consiliile judeţene şi consiliile locale implicate în proiect asigură o cotă de cofinanţare de până la 5% din valoarea investiţiilor.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă acordarea de sprijin Guvernului României în vederea alinierii la cerinţele Directivei Nitraţilor a UE prin reducerea deversărilor de nutrienţi în corpurile de apă, promovarea schimbărilor comportamentale la nivel regional, sprijin pentru întărirea cadrului de reglementare şi capacităţii instituţionale. – www.promptmedia.ro