109834 – 27042012 – R.A.D.E.T. Bucureşti anunţă încheierea sezonului de încălzire 2011- 2012.
Începând cu data de 26 aprilie 2012 s-a procedat la întreruperea permanentă a furnizării de agent termic pentru încălzire către consumatorii bucureşteni. Această măsură a fost luată în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, care precizează că „[…] oprirea încălzirii se face după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10°C, între orele 18,00-6,00” – Art. 117. Fac excepţie de la această măsură obiectivele speciale (creşe, grădiniţe, spitale etc.) în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face numai la solicitarea scrisă a conducerii acestora. – www.promptmedia.ro