109437 – 11042012 – Senatorul PSD Daniel Savu critică performanţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în lupta cu evaziunea fiscală şi cere demiterea de urgenţă a lui Sorin Blejnar, şeful acestei instituţii. „Am văzut ieri că şeful ANAF raportează creşteri de încasări la buget mult, mult mai mici decât cele solicitate în februarie de premier şi, oricum, din motive care nu au niciun fel de legătură cu activitatea acestei instituţii. Reamintesc că Mihai Răzvan Ungureanu a cerut creşterea încasărilor la buget, în două luni de zile, cu 2% din PIB, din lupta cu evaziunea fiscală. Sorin Blejnar ne spune însă că acestea au crescut cu mult mai puţin, iar asta datorită informatizării sistemului de control. Adică, avem de-a aface mai degrabă cu o reducere de cheltuieli
decât cu o creştere a încasărilor. Este clar pentru mine că şeful ANAF nu vrea să lupte cu evaziunea fiscală. Şi ar fi şi greu să vrea aşa ceva când o firmă apropiată de soţia sa şi de fosta sa şefă de cabinet câştigă bani foarte mulţi din procesele pe care firmele le au cu ANAF. Este mai bine deci pentru Blejnar să avem evazionişti care să îi satisfacă lui şi partidului său interesele financiare. Mihai Răzvan Ungureanu are de trecut un test al adevărului în cazul Blejnar. Termenul dat ANAF privind creşterea colectării va expira în câteva zile. Dacă premierul nu îl demite pe Blejnar confirmă faptul că nu are pic de autoritate asupra oamenilor susţinuţi de PDL şi asupra PDL ca atare, lucru care este, din păcate, din ce în ce mai vizibil, cu fiecare zi care mai trece din mandatul său”, a declarat Daniel Savu. – www.promptmedia.ro