109704 – 24042012 – Secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Barna Tanczos, a obtinut o finantare nerambursabila, de la ministerul pentru care lucreaza, pentru firma agricola a sotiei sale.
Astfel, ferma din comuna Sancraieni, judetul Harghita, a sotiei lui Barna Tanczos a obtinut finantarea nerambursabila de la o institutie aflata in cadrul Ministerului Agriculturii, potrivit Antena 3.
Firma agricola Green Farm SRL a incheiat, in iunie 2009, un contract de finantare in cadrul unui program al Uniunii Europene, cu Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit.
Din acei bani europeni s-ar fi cumparat utilaje agricole performante, iar contractul a fost incheiat „pentru modernizarea exploatatiei agricole mixte Green Farm SRL, prin achizitie de masini si utilaje agricole performante”.
Szidonia Tanczos a primit fondurile nerambursabile de circa 690.000 de lei, iar contractul a fost pe o perioada de doi ani.
In plus, incepand cu 2010, Green Farm SRL a inceput sa realizeze profit – 2.183 de lei – pentru prima oara de la infiintare, in 2007. – www.promptmedia.ro