109267 – 04042012 – Începând cu anul 2006, Adunarea Generală ONU a declarat ziua de 4 aprilie – Ziua internaţională pentru conştientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal şi asistenţă în lupta împotriva acestora.
Pentru marcarea acestei sărbători în anul 2012, la Palatul Naţiunilor din Geneva a fost lansată recent iniţiativa intitulată „Lend your leg”. Iniţiativa constă în colectarea a cât mai multor imagini cu persoane afectate de acest flagel şi purtând un afiş al campaniei „Lend your leg”. Imaginile vor fi prezentate într-un film, care va fi diseminat în ziua de 4 aprilie 2012 prin reţelele de socializare şi pe website-ul www.lendyourleg.org. Unul din statele care s-au implicat activ în derularea iniţiativei este Columbia, a doua ţară din lume din punct de vedere a numărului de victime provocate de minele anti-personal
În cursul anului 2011 un număr de 3.956 persoane au fost victime ale minelor antipersonal. În ciuda eforturilor depuse la nivel mondial pentru atenuarea impactului utilizării minelor antipersonal, un număr mare de ţări continuă să fie afectate de acestea.
Uniunea Europeană este total implicată, atât din punct de vedere politic, cât şi financiar, în această campanie internaţională. De la intrarea în vigoare a Convenţiei de interzicere a minelor anti-personal (Convenţia de la Ottawa), UE a sprijinit obiectivele promovate de aceasta.
România s-a numărat printre primele state semnatare ale Convenţiei de la Ottawa, la 3 decembrie 1997. Convenţia a fost ratificată de Parlament în noiembrie 2000 şi a intrat în vigoare pentru România la 1 mai 2001.
România a finalizat procesul de distrugere a stocurilor de mine anti-personal la 25 martie 2004, cu peste un an în avans faţă de data limită stabilită prin Convenţie (1 mai 2005).
Convenţia privind interzicerea folosirii, stocării, producerii, transferului de mine anti-personal şi distrugerea acestora (cunoscută şi sub denumirea de Convenţia de la Ottawa) a fost adoptată la Oslo, la 18 septembrie 1997 şi a intrat în vigoare la 1 martie 1999. Până în prezent 159 de state au devenit părţi la Convenţie.
La Conferinţa de evaluare a Convenţiei de la Ottawa, desfăşurată în decembrie 2009 la Cartagena (Columbia), a fost adoptat ”Planul de acţiune Cartagena 2010 – 2014. Sfârşitul suferinţelor provocate de minele anti-personal”, prin care statele părţi s-au angajat să coopereze în vederea îndeplinirii următoarelor obiective: universalizarea Convenţiei, distrugerea stocurilor de mine anti-personal, curăţarea câmpurilor de mine şi furnizarea de asistenţă victimelor. – www.promptmedia.ro