Acasă Politic Chisinau: Noul presedinte al Republicii Moldova comsidera ca problema unirii cu Romania...

Chisinau: Noul presedinte al Republicii Moldova comsidera ca problema unirii cu Romania este foarte delicata

DISTRIBUIȚI

108938 – 22032012 – Noul presedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, sustine ca problema unirii cu Romania este una foarte delicata si complicata. „(Unirea – n. red.) nu este in programul actualei guvernari. Este adevarat insa ca unele partide vor asta. Problema unirii e foarte delicata si complicata. Aceste discutii starnesc suparari intr-o societate si asa dezbinata, cum e a noastra. Deocamdata, vom face ca popoarele noastre sa traiasca bine, in pace, si sa ne dezvoltam. Cred ca este o pozitie corecta”, a declarat Nicolae Timofti, citat de Adevarul.

Totodata, noul presedintele al Republicii Moldova a marturisit ca isi doreste foarte mult ca relatiile dintre Chisinau si Bucuresti sa se imbunatateasca si a dat asigurari ca va face tot posibilul ca legatura dintre ce doua state sa fie una cat mai apropiata, cat mai benefica si cat mai europeana.

Intrebat daca Moldova condusa de Timofti va fi mai aproape de Est sau de Vest, seful statului moldovean a dat un raspuns diplomatic: „Vom incerca sa avem relatii de prietenie cu toti. Am caracterul unui om impaciuitor. Nu-mi place sa am conflicte, sa invinuiesc oamenii pe nedrept. Cu atat mai mult, sa spun ceva sfidator sau injositor la adresa unui popor. Este un pacat. Sa recunoastem tot ce este bun la fiecare natiune. Sa invatam unii de la altii”.

Referitor la presedintele nou-ales al Rusiei, Vladimir Putin, si la includerea tuturor tarilor CSI in Uniunea Euroasiatica, Timofti a spus: „Este viziunea dumnealui. Noi suntem un stat independent. Avem un teritoriu pe care trebuie sa-l aparam prin metode diplomatice. Calea noastra de dezvoltare este integrarea europeana”.

Cat despre retragerea trupelor rusesti din Republica Moldova, solicitare facuta direct de la tribuna Parlamentului, si daca nu cumva aceste declaratii nu vor raci relatiile cu oficialii de la Kremlin, primul om in statul moldovean a accentuat, din nou, ca Moldova este o tara neutra.

„Moldova este o tara neutra. Vom insista si mai departe sa nu avem pe teritoriul nostru armate straine. Probabil, orice tara isi doreste asta. Inca in 1999, la Istanbul, Rusia si-a asumat obligatia sa-si retraga fortele armate. Acum trebuie sa discutam cum putem realiza acest lucru”, a explicat Timofti. – www.promptmedia.ro

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.