108596 – 11032012 – Guvernul se angajează să pregătească până la sfârşitul lunii aprilie 2012 un proiect de pachet de măsuri de impozitare, de stabilire a redevenţelor şi de reglementare în sectorul petrolier şi al gazelor naturale, se arată într-un proiect al scrisorii de intenţie care urmează să fie transmisă FMI, document obţinut de HotNews.
Salariile din sectorul public şi pensiile vor continua să rămână îngheţate, se arată în scrisoarea de intenţie care urmează să fie transmisă FMI, potrivit hotnews.ro. Scrisoarea de intenţie este un draft şi pot apărea modificări în forma finală a documentului. În document se precizează că reducerea personalului din sectorul bugetar va continua, prin respectarea regulii care permite o angajare la şapte ieşiri din sistem.
În ceea ce priveşte industria, pachetul de măsuri, prevăzut în scrisoarea de intenţie, va fi stabilit în urma consultării cu reprezentanţii companiilor din industria petrolului şi a gazelor naturale. În proiect se mai arată că până în aprilie va fi numit un operator care să dezvolte o platformă de tranzacţionare a gazelor. Practic o bursă a gazelor pe care să fie derulate operaţiuni începând cu 1 ianuarie 2013.
Până în 2014, statul trebuie să stabilească modificări în structura redevenţelor petroliere. Practic, redevenţele plătite de PETROM pe producţia de petrol şi gaze sau de ROMGAZ pe gaze ar putea creşte. Se ia în calcul inclusiv ideea că redevenţele să fie menţinute la nivelul actual, stabilindu-se însă o taxă suplimentară în domeniul petrolier.
În scrisoare se mai arată că până în aprilie trebuie să se întocmească un calendar pentru eliminarea treptată a preţurilor reglementate la consumatorii industriali si casnici şi să se stabilească măsurile de protecţie a consumatorilor vulnerabili.
În ceea ce priveşte energia electrica, preţurile la consumator trebuie să se ajusteze cu 5% până la sfârşitul lunii iunie. Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei trebuie să înceapă să crească treptat cantităţile de energie livrate pe piaţa liberă. Practic, să fie eliminate preţurile reglementate la consumatorii industriali, mai întâi cu 15% în septembrie 2012, ajungând până la 100% până la sfârşitul lui 2013. Pentru consumatorii casnici, tarifele reglementate vor fi eliminate începand cu 2013 până în 2017.
În ceea ce priveşte contractele bilaterale încheiate de Hidroelectrica, acestea trebuie analizate de Ministerul Economiei împreună cu Ministerul Justiţiei în vederea rezilierii lor. De asemenea, nu trebuie încheiate noi contracte decât prin intermediul OPCOM, prin publicarea termenilor contractuali. – www.promptmedia.ro