109049 – 27032012 – Aeronava KLM de la Amsterdam, la bordul căreia s-a aflat si deputatul Mihail Boldea, a aterizat, marţi, imediat după prânz, pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni. Deputatul a fost chiar preluat de la scara avionului de o escortă a Poliţiei, care l-a transportat direct la Înalta Curte de Casatie si Justitie. Duba cu care a fost transportat parlamentarul a fost urmărită de masinile televiziunilor de stiri, care au transmis în direct traseul parcurs până la sediul ICCJ, unde se va verifica identitatea deputatului şi se vor întocmi formalităţile de încarcerare, conform mandatului de arestare emis în zilele precedente. Ultimele 24 de ore au fost acoperite de televiziunile de stiri care aproape care au cronometrat la secundă traseul parcurs de Boldea către România,
anuntând fiecare moment al acestui drum.
Mihail Boldea s-a prezentat la Consulatul României din Kenya duminică seara, solicitând asistenţă, având în vedere mandatul internationals de aresare emis pe numele său.
Astfel, Boldea a plecat din Nairobi luni, la ora 22.30, aterizând la Amsterdam marţi, la ora 5.40.
În perioada în care s-a aflat în Kenya, Boldea a intervenit telefonic în mai multe emisiuni tv, sustinând că este victima abuzurilor procurorilor gălăteni.
Potrivit DIICOT, sunt date şi indicii rezonabile în legătură cu participaţia penală a deputatului Mihail Boldea, în perioada 2006 – 2011, în obţinerea unor importante foloase materiale, injuste, prin inducerea în eroare a unor persoane, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare ale unor imobile, ascunzând situaţia juridică reală a acestora ori existenţei unor convenţii comerciale în ceea ce priveşte bunurile.
Boldea ar fi constituit un grup infracţional organizat împreună cu Mihaela Cristina Bolboceanu – avocat în cadrul Baroului Galaţi, Aurica Maria Luchiniuc – membru în cadrul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi şi fost subprefect al judeţului Galaţi, Elena Petrea – secretar în cadrul Cabinetului Individual de Avocatură „Boldea Mihail” şi Tănase Petrică.
Potrivit DIICOT, în acest caz Mihail Boldea este cercetat pentru că ar fi determinat alte persoane să falsifice o serie de documente oficiale, respectiv patru hotărâri, patru expertize judiciare, adrese ca fiind emise de Primăria municipiului Galaţi, de la Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Galaţi sau de la Trezoreria municipiului Galaţi. Ulterior, aceste documente au fost folosite în faţa instanţelor de judecată ori a altor instituţii şi autorităţi în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a dreptului de proprietate asupra unui număr de nouă imobile din municipiul Galaţi.
Astfel, ar fi fost atestate fapte sau împrejurări necorespunzătoare cu adevărul, respectiv s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti ori s-au efectuat menţiuni în registrele Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi.
Totodată, procurorii DIICOT au început urmărirea penală împotriva lui George Ştefan Boldea, fratele mai mic al deputatului Mihail Boldea, şi a tatălui acestuia, Gheorghe Boldea, pentru spălare de bani, într-un alt dosar decât cel în care este implicat deputatul.
Anchetatorii spun că Mihail Boldea, în urmă cu o lună, şi-a vândut casa în care locuia tatălui său. Totodată deputatul şi-a donat trei apartamente fratelui său, Ştefan Boldea.
În 2011, deputatul Mihail Boldea i-a donat lui George Ştefan Boldea trei apartamente şi i-a acordat împrumuturi în valoare de 270.000 de euro.
În 16 martie, Boldea a fost la DIICOT, unde s-a prevalat de dreptul la tăcere, a doua zi el plecând din România cu maşina până în Turcia, de unde a luat un avion către Kenya.
Ulterior, Camera Deputaţilor a decis ridicarea imunităţii lui Boldea, fiind emis apoi un mandat de arestare şi percheziţie în cazul deputatului, după care a fost dat în urmărire internaţională.
Boldea anunţa presa că va veni de bunăvoie în România, pentru a se apăra împotriva abuzurilor si înscenărilor. – www.promptmedia.ro