108792 – 16032012 – Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 19-21 martie 2012, la Bucureşti, prima reuniune de lucru din seria celor patru astfel de evenimente care urmează a fi organizate în cadrul proiectului „Consolidarea cooperării judiciare internaţionale în materia obligaţiilor de întreţinere”, proiect implementat de către Ministerul Justiţiei, în calitate de coordonator, în parteneriat cu Şcoala Naţională a Magistraturii din Franţa şi Conferinţa de Drept Internaţional Privat de la Haga şi finanţat de către Comisia Europeană în cadrul Programului Specific “Justiţie civilă”. Scopul acestor reuniuni de lucru este de a elabora un ghid şi o broşură informativă incluzând informaţii privind implementarea Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere, Convenţia de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind obţinerea pensiei de întreţinere pentru copii şi alţi membri ai familiei şi altă legislaţie conexă. La reuniunea de lucru vor participa şapte experţi români şi străini cu competenţe în domeniul soluţionării cererilor de întreţinere cu element de extraneitate, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei. – www.promptmedia.ro