108572 – 09032012 –Liderul PNL,Crin Antonescu, este rupt de realităţile politice actuale, crede secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean. Oltean mai spune că dorinţa lui Antonescu de a ajunge preşedinte al României i-a luat „minţile”. „Am rămas stupefiat că un om care se doreşte a fi viitorul preşedinte al României poate să respingă cu atâta îndârjire, cu atâta răutate, orice invitaţie la dialog între putere şi opoziţie. Antonescu refuză orice invitaţie la dialog între instituţiile statului şi neagă rolul a două instituţii fundamentale ale statului, Parlament şi Preşedinţie. După un consacrat principiu comunist, cine nu e cu noi, e împotriva noastră, cam aşa s-ar putea traduce afirmaţiile lui Crin Antonescu, cine nu e cu USL, e împotriva lor. E un atac virulent la adresa democraţiei. După 22 de ani de reformă, de evoluţie politică românească pozitivă, nu am putut să cred că un om politic de anvergura lui Crin Antonescu, un potenţial candidat la funcţia de preşedinte, poate să folosească o asemenea expresie. Cred cu certitudine că e rupt de realitate, că dorinţa de a ajunge într-o funcţie atât de înaltă i-a luat minţile şi refuză să creadă că democraţia presupune dialog şi respect”, a declrat Oltean. – www.promptmedia.ro