Bucuresti: Băietii super-destepti din energie (II)

Politica românească stă pe un butoi de pulbere – 109005 – 26032012 – Continuăm publicarea materialelor primite pe adresa redactiei referitoare la mega-afacerile care au gravitat în jurul energiei românesti. O analiză a afacerilor din energie arată că scena politică românească stă pe un butoi cu pulbere care, mai devreme sau mai târziu va trebui să se elibereze de tensiunile acumulate în ultimii ani. Lucrurile par tinute cu grijă sub control, dar anchetele procurorilor par să se fi ”împiedicat” de-a lungul timpului, în nume grele din politica dâmboviteană. În 1996, RENEL a început licitatiile pentru reabilitarea şi modernizarea grupurilor energetice de la Porţile de Fier I. Marea afacere a retehnologizării Porţilor de Fier este prefaţată de două evenimente petrecute la Bucureşti la începutul lunii iunie 1997: înfiinţarea companiei de consultanţă “B & C Consulting” (3 iunie) şi numirea ca ambasador al României în Elveţia a liberalului Radu Boroianu (9 iunie). Tatonări pentru încheierea acestei afaceri existau de mai de mult timp, însă parafarea afacerii are loc la două luni după cele două evenimente.

Fondatorii firmei “B&C Consulting” au fost Bogdan Buzăianu, consultant al companiei elveţiene Sulzer, şi liberalul Corneliu Zugravu (ulterior Vişoianu), finul fostului premier Călin Popescu-Tăriceanu.

La scurt timp după ce ajunge ambasador în Elveţia, liberalul Radu Boroianu recomandă Guvernului României compania Sulzer pentru contractul cu Porţile de Fier. Caietele de sarcini întocmite de specialistii RENEL sau că si alte companii importante din SUA, LMZ Electrosila (Rusia), Fuji CO – ELEN (Japonia), Germania si Elvetia, şi chiar UCM Reşiţa si-au manifestat interesul pentru afacere. Dacă nasul recomandă companiile Sulzer Hydro si ABB, nu trebuie luat în seamă?! Si iată că ce a spus nasul Boroianu a avut o greutate mare pantru că Guvernul Ciorbea a dat drumul la HG nr. 474/1997, iar repararea Porţilor de Fier a fost promovată ca fiind de extremă urgenţă, miniştrii Tăriceanu şi Ciumara motivând că iminenţa unor defecţiuni la hidrocentrală nu le-a mai oferit răgazul necesar organizării unei licitaţii pentru desemnarea câştigătorilor contractului. Cu toate acestea, lucrările de modernizare încep abia joi, 1 iulie 1999, orele 00,00, la grupul 6 al hidrocentralei. Adică după doi ani de la semnarea contractului. La mai bine de 15 ani de la promovarea actului normativ, încă nu este clar cine anume a initiat hotărârea si cum a ajuns ea pe traseul guvernamental.

Contractul cu Sulzer Hydro a fost încheiat în octombrie 1997 pentru pretul de 202 milioane de franci elveţieni. În octombrie 1999, Sulzer Hydro este preluată de grupul austriac VA TECH (divizie a grupului asutriac Voest Alpine, care a încercat cumpărarea combinatului Siderca Călăraşi, în 1997). În martie 1999, compania ABB anunţase deja că şi-a unit forţele pe zona de energie cu grupul Alstom, înfiinţând ABB Alstom Power. Dar ABB se retrage definitiv şi din această companie în martie 2000. Deci, din anul 2000, guvernul român avea, în fapt, alţi parteneri în contractul cu Porţile de Fier- VA TECH şi Alstom.

Nu trebuie omis faptul că imediat după ce mandatul de ambasador în Elvetia al lui Radu Boroianu (nasul lui Călin Popescu Tăriceanu) a luat sfârsit, acesta s-a întors ca director al firmei elvetiene Buzmann – una dintre firmele care au profitat de energia ieftină de la Hidroelectrica.

Afacerile lui Bogdan Buzăianu cu Hidrocentrala Porţile de Fier I au prosperat şi după plecarea lui Călin Popescu – Tăriceanu de la conducerea Ministerului Industriei şi Comerţului, când omul de afaceri şi-a găsit doi prieteni în noul ministru Radu Berceanu şi secretarul de stat Nicolae Stăiculescu. Nici cu Finanţele nu stătea rău Buzăianu, care relaţiona şi cu ministrul Decebal Traian Remeş. Întârzierile în executarea contractului ar fi trebui să ridice semne de întrebare pentru autoritătile române, iar succesorii lui Călin Popescu Tăriceanu puteau să ceară rezilierea contractului cu V.A. TECH ESCHER WYSS, prin invocarea clauzei potrivit căreia, dacă primul grup reabilitat nu atinge performanţele statuate în proiect.

Nici vorbă de asa ceva! Ba mai mult, graţie directorului Hidroelectrica, Eugen Pena, firma a fost exonerată şi de plata penalităţilor prevăzute în contract pentru întârzierea termenului de finalizare a primului grup energetic.

Potrivit prevederilor contractuale, lucrările la cele 6 grupuri energetice trebuiau achitate din exportul energiei electrice, realizat de firma E.G.L. din Elveţia. Banii astfel obţinuţi au fost depuşi într-o bancă elveţiană, la dispoziţia executanţilor lucrărilor. Problemele au apărut în 1999, când partea elveţiană nu a mai reuşit să-şi valorifice cotele de electricitate la export. Dată fiind situaţia, Guvernul României a emis Hotărârea nr. 652/1999 (completare a art.2 din HG nr. 474/1997) potrivit căreia Ministerul Finanţelor urma să emită o garanţie de stat pentru un credit extern în valoare de 152,7 milioane franci elveţieni, care trebuia contractat de Compania Naţională de Electricitate SA pentru finanţarea în continuare a lucrărilor.

Pe fondul problemelor companiilor elveţiene din 1999, guvenul român are o altă iniţiativă bizară – se oferă să suporte financiar costurile contractului în locul elveţienilor. Plecaseră ministrii Tăriceanu si Ciumara. Premier era Radu Vasile, dar nu el semnează hotărârea schimbării finanţatorilor, ci, în locul său, semnează Victor Babiuc, ministru de Stat şi ministru al Apărării. Pe 12 august 1999 este aprobată, astfel, o hotărâre de guvern pentru modificarea contractului, semnatari fiind Victor Babiuc (în locul premierului Vasile), Traian Remeş (ca ministru al finanţelor) şi Nicolae Stăiculescu (secretar de stat la ministerul industriilor, condus la acel moment de pedistul Radu Berceanu).

Hotărârea mandatează CONEL (fosta RENEL) să contracteze un credit de 152,7 milioane de franci elveţieni pentru finanţarea reparaţiilor de la Porţile de Fier l. Guvernul mai mandatează Ministerul Finanţelor să emită garanţii de stat în favoarea CONEL, să se împrumute mai usor.

Pentru că afacerea cu Portile de Fier I a functionat, omul de afaceri Bogdan Buzăianu a pus ochii si pe Porţile de Fier II (10 grupuri energetice cu o putere de totală de 250 MW, puse în funcţiune între anii 1986 şi 1994). A găsit că si acolo era ceva de reparat. Si cum cumetriile functionează de minune în România, nasul lui Bogdan Buzăianu, a se citi fostul ministru al Industriilor Dan Ioan Popescu, a promovat HG nr. 647/2001, unde a inserat drept prioritare pentru domeniul energetic lucrările de reabilitare a Porţilor de Fier II, a grupurilor reversibile de pe sectorul Slatina-Dunăre şi a celor de la centrala Dimitrie Leonida din judeţul Neamţ. La scurt timp, acelaşi Dan Ioan Popescu a venit şi cu cireaşa de pe tort: HG nr. 848/2001 privind unele măsuri de creştere a gradului de siguranţă în funcţionare şi a puterii instalate la Hidrocentrala Porţile de Fier II.

Contractul cu V.A. TECH ESCHER WYSS a fost negociat de Traian Oprea (director general adjunct al Hidroelectrica), pentru 122 milioane de euro. Grija pe care Oprea a demonstrat-o în 2003 în timpul negocierilor a fost recompensată de Buzăianu, care l-a sustinut mai târziu să ajungă director plin la Hidroelectrica.

Imediat după intrarea în vigoare a contractului, si Portile de Fier II au început să aibă exact aceleasi probleme pe care le avuseseră si Portile de Fier I: regulatoarele de turaţie de la toate grupurile „reabilitate” nu mai funcţionau bine şi se produceau decuplări de la Sistemul Energetic Naţional. Nici măcar comanda grupurilor de la distanţă nu mai era funcţională 100%, înregistrând de multe ori erori de soft. Pentru a masca problemele reale cu care se confruntau, angajatii au fost instruiti de directorul Sucursalei Portile de Fier a Hidroelectrica, Teodor Pavelescu, să le raporteze ca „opriri de mentenanţă”. Probabil că de aici au preluat si cei de la ENEL obiceiul de a-si acoperi prostiile cu expresia ”mentenantă”… Orice angajat care nu întelesese mesajul era transferat (prin grija directorilor care s-au succedat la conducerea Hidroelectrica – Pena, Oprea sau directorul tehnic Nicolae Cristea) de la Porţile de Fier la Hidroserv Portile de Fier.

Bine racordat la afacerile cu energia statului si la cei care luau deciziile, Bogdan Buzăianu nu a avut emotii când V.A. Tech Escher Wyss ar fi trebuit să suporte reparaţiile şi contravaloarea energiei neproduse în perioada în care grupurile nu au funcţionat. Când hidroagregatul 8 de la Porţile de Fier II a fost pus în funcţiune cu patru luni întârziere, firma V.A. Tech Escher Wyss (devenită Andritz Hydro în 2009, cu sediul în Germania) a fost penalizată cu 1,4 milioane euro pentru neîncadrarea în graficul de lucrări stabilit prin contract, dar în acelaşi timp Hidroelectrica a fost generoasă şi i-a oferit 2,4 milioane de euro pentru procurarea unor echipamente neincluse în devizul iniţial.

Într-un final, în 2006, în urma unui proces Hidroelectrica – VA TECH, aceasta din urmă a fost obligată să plătească un milion de euro penalităţi, însă suma este modică, reprezentând aproximativ 10% din valoarea prejudiciului produs. Imediat, în 2007, garanţia a expirat, partea română fiind nevoită să suporte costurile remedierii defecţiunilor frecvente şi pierderile cauzate de neproducerea energiei cât timp grupurile sunt scoase din funcţiune – astfel încât valoarea estimată a prejudiciilor create Hidroelectrica fiind de aproximativ un miliard de euro.

Principalele firme controlate de Buzăianu care au încheiat contracte preferenţiale cu Hidroelectrica sunt Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustries, Energy Holding, Ehol, Atel Energy şi Energy Financing Team.

Sub pretextul renegocierii condiţiilor păguboase din contractele cu băieţii deştepţi (incriminate formal, dar păstrate de toţi directorii Hidroelectrica şi miniştrii de resort de-a lungul timpului), în aprilie 2010, în urma „negocierilor” cu Mihai David – director general al producătorului hidroenergetic până la sfârşitul anului trecut furnizorii de energie amintiţi mai sus au obţinut prelungirea contractelor respective până în anul 2018, precum şi suplimentarea cantităţilor de energie electrică, în medie cu 13%.

Practic, deşi preţurile au fost majorate faţă de nivelul iniţial din 2001 – 2004, prin intermediul acestor contracte, grupul de firme controlat de omul de afaceri elveţian şi-a prezervat poziţia de furnizor semnificativ pe piaţa autohtonă, asigurându-şi o profitabilitate estimată la aproximativ trei miliarde de euro. Suma se regăseşte oglindită ca pierdere pentru Hidroelectrica.

Aparent, afacerile lui Buzăianu cu energia românească au fost protejate doar de oameni plasati la nivel înalt si sprijiniti să se mentină acolo. Dar lucrurile nu stau chiar asa, pentru că o analiză a influentei pe care Bogdan Buzăianu o avea pe întregul lant de decizie scoate la lumină nume mai putin cunoscute opiniei publice, aparent oameni care nu au de-a face cu mafia din economie. Asa pot fi găsiti Teodor Pavelescu, Dragoş Novac (director tehnic al Sucursalei Porţile de Fier a Hidroelectrica), Iancu Măroiu (director la Porţile de Fier II) şi Dragoş Pantelimon (şef Serviciu Retehnologizare la Porţile de Fier II). Din cauza neglijentelor acestora sau incapacitătii lor de a reactiona, Hidroelectrica a fost a înregistrat către Andritz Hydro datorii de peste peste 20 milioane euro.

Din cauza acelorasi directori si directorasi, dar si a altora, UCM Reşiţa, Energomontaj Bucureşti şi Electroputere Craiova au fost eliminate atunci când Andritz Hydro au cooptat subcontractorii, chiar dacă s-au încălcat prevederile HG nr. 848/2001. Aşa se face că Ioan Puichiţă (şeful Serviciului Aprovizionare al sucursalei locale Andritz Hydro) a subcontractat lucrări de vopsire către Triton Industry din Drobeta Turnu Severin, firmă controlată de apropiatul său Ioan Vlădoiu, ceea ce a dus la o crestere cu mult peste media preturilor din piată.

Prin HG nr. 647/2001, firmele controlate direct sau indirect de Bogdan Buzăianu au reusit să obtină prin încredintare directă cele 5 centrale hidroelectrice de pe cursul inferior al râului Olt (Ipoteşti, Drăgăneşti-Olt, Frunzaru, Rusăneşti şi Izbiceni). Iar valoarea contractului semnat în 2004 a fost de 360 milioane euro, de trei ori mai mare decât se estimase initial. Chiar si în conditiile unui asemenea contract, calitatea echipamentelor cumpărate de firmele consortiului a lăsat mult de dorit. Si poate că acest lucru nu ar fi fost remarcat dacă la grupul energetic 4 de la Frunzaru nu ar fi apărut defectiuni importante, iar decizia comisiei de evaluare ca firmele VA Tech Hydro şi Voith Siemens să suporte reparatiile, nu ar fi fost contestată.

Într-un final, paleta nr.4 a fost remontată toamna trecută, după o testare prealabilă de nici 24 de ore. Conform opiniei unor angajaţi, remontarea a fost determinată şi de faptul că paleta iesise din garanţie, iar costurile de înlocuire trebuiau suportate de beneficiar. – www.promptmedia.ro