Acasă Politic Reuniunea de iarna a Adunarii Parlamentare a OSCE

Reuniunea de iarna a Adunarii Parlamentare a OSCE

DISTRIBUIȚI

108052 – 20022012 – În zilele de 23 şi 24 februarie 2012, va avea loc, la Viena, Reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE).

     Reuniunea de iarnă este o întâlnire anuală a membrilor AP OSCE, iar principalele activităţi care se desfăşoară în cadrul acesteia sunt reprezentate de lucrări ale Comisiei permanente şi ale celor trei comisii generale ale Adunării.

     În cadrul plenului reunit al celor trei comisii, printre alte puncte aflate pe ordinea de zi, parlamentarii români, membri ai AP OSCE, vor participa la dezbaterea specială cu tema: „Controlul armamentelor convenţionale în spaţiul OSCE”.

     La această reuniune vor participa, din partea Camerei Deputaţilor, Rodica Nassar (PSD), preşedinta Comisiei pentru sănătate şi familie, Victor Paul Dobre (PNL), preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, Petru Movilă (PD-L) şi Miron Ignat (Minorităţi naţionale), membri ai delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.