Acasă Politic Galati: Fosta jurista la CAS Braila, cercetata penal pentru trafic de influenta

Galati: Fosta jurista la CAS Braila, cercetata penal pentru trafic de influenta

DISTRIBUIȚI

107800 – 10022012 – Procurorii din cadrul DNA – Galaţi au început urmărirea penală faţă de Carmen Cornelia Burghilă, fostă juristă la Casa de Asigurări de Sănătate Brăila, în prezent avocat în Baroul Brăila, şi faţă de Jan Neagu, persoană fără calitate specială, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2008, Carmen Cornelia Burghilă împreună cu Jan Neagu i-au pretins unei persoane denunţătoare suma de 20.000 euro, din care au primit suma de 18.000 euro, afirmând că au influenţă pe lângă funcţionarii CASS Constanţa, precum şi pe lângă funcţionarii DSP Constanţa, Colegiului Medicilor Constanţa, SANEPID Constanţa şi că vor interveni pe lângă aceşti funcţionari astfel încât fiica denunţătoarei să îşi deschidă un cabinet medical, cu specializarea medicină de familie, în municipiul Constanţa.

Pe 9 februarie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea lui Carmen Cornelia Burghilă pentru 24 de ore. La data de 10 februarie 2012, aceasta este prezentată Curţii de Apel Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Faţă de Jan Neagu, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.