Acasă Politic Bucureşti: Ungureanu, bogat, dar nu prea

Bucureşti: Ungureanu, bogat, dar nu prea

DISTRIBUIȚI

107668 – 07022012 –  Directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, propus să-l înlocuiască pe demisionarul Emil Boc, nu este o persoană foarte bogată, fiind departe, la acest capitol, de unii dintre membrii Cabinetului Boc. El este însă proprietarul unor terenuri şi imobile în Ilfov şi Ialomiţa.

Ungureanu deţine împreună cu soţia sa trei terenuri: 5.000 de metri pătraţi într-o comună din judeţul Prahova, 20.000 de metri pătraţi în extravilanul oraşului Slobozia, judeţul Ialomiţa, şi 400 de metri pătraţi cumpăraţi în Voluntari, judeţul Ilfov. În Iaşi, cei doi soţi Ungureanu au un apartament, iar în Voluntari o casă de locuit. În conturile actualului şef al SIE se găsesc în jur de 14.000 de euro şi 27.000 de lei. Ungureanu are şi două credite de aproximativ 95.000 de euro, care trebuie returnate peste nouă, respectiv 19 ani.

Ungureanu câştigă mai puţin decât soţia sa, Daniela. De la SIE, el a câştigat în 2010, 66.000 de lei, de la facultate a mai luat 28.000 de lei, iar 2.000 de lei au fost venituri din drepturi de autor, în timp ce soţia sa a câştigat 45.000 de lei de la Spitalul Fundeni din Capitală şi peste 80.000 de euro din consultanţă medicală făcută pentru OMV AG din Austria. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.