108296 – 29022012 – Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a sesizat Parchetul General în legătură cu conflictul de interese în care s-a aflat fostul director al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a cărui familie a primit 170.000 de euro în 2009 şi 2010 de la firma austriacă OMV AG. GIP consideră, de asemenea, că era de datoria Comisiei Parlamentare de control al SIE să îl ancheteze pe Mihai Răzvan Ungureanu cu privire la problemele de securitate naţională pe care le implică relaţia sa cu OMV AG. Potrivit declaraţiilor de avere din 2010 şi 2011 ale lui Mihai Răzvan Ungureanu, în perioada în care a fost director al SIE, principala sursă de venit a familiei sale a fost firma austriacă OMV AG. Daniela Ungureanu, soţia lui Mihai Răzvan Ungureanu, a primit, în 2009 şi în 2010,
în baza unui contract de „servicii de consultanţă medicală” suma totală de 711.866 RON, adică 170.000 de euro, de la firma austriacă.
GIP susţine că fostul director al SIE s-a aflat în conflict de interese începând cu anul 2009, când soţia sa a început să fie plătită de OMV. Potrivit art. 70 din Legea 161/2003 (Legea Anticorupţie), „prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”. În decembrie 2007 Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit director al SIE, funcţie de demnitate publică asimilată rangului de ministru. Începînd cu 2009, firma OMV a devenit principala sursă de venit a familiei Ungureanu, Daniela Ungureanu încasînd de la aceasta câte 85.000 de euro pe an (7.000 de euro pe lună), de aproape şase ori mai mult decît încasa Mihai Răzvan Ungureanu de la SIE. Potrivit Art. 1 din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, „Serviciul de Informaţii Externe este organul de stat specializat în domeniul informaţiilor externe privind siguranţa naţională şi apărarea României şi a intereselor sale”. Firma austriacă OMV AG face parte din zona de interes a SIE deoarece este proprietara Petrom, fiind una dintre firmele străine cu cele mai importante interese în România, cu rol strategic în domeniul energiei. Prin urmare, Mihai Răzvan Ungureanu s-a aflat în conflict de interese. Pe perioada în care a exercitat demnitatea publică de director SIE, Mihai Răzvan Ungureanu a avut un interes personal de natură patrimonială (cei 7.000 de euro pe lună primiţi de la OMV) care ar fi putut influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor sale (activitatea SIE referitoare la firma austriacă).
Pe de altă parte, GIP cere Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului Parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe să explice de ce nu a realizat o anchetă cu privire la problemele de securitate naţională pe care le implică relaţia dintre fostul director al SIE şi OMV AG. Activitatea şi acţionariatul OMV AG sînt probleme care ţin de securitatea naţională a României. În noiembrie 2006, de pildă, preşedintele Traian Băsescu declara că a cerut Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) să analizeze acţionariatul OMV, deoarece „avem riscul de a nu şti, de fapt, cine este acţionarul majoritar al OMV Petrom”. Preşedintele Băsescu se declara îngrijorat de faptul că compania rusă Gazprom „cumpără masiv acţiuni OMV”. Potrivit lui Traian Băsescu, „nu am vîndut OMV-ului nici producţia de ace, nici producţia de brice, ci am vîndut, pur şi simplu, exploatarea resurselor energetice”.
La un an de la aceste declaraţii, preşedintele Traian Băsescu l-a numit în funcţia de director al SIE pe Mihai Răzvan Ungureanu. Ulterior, soţia directorului SIE a început să primească sume foarte mari de bani de la o companie care face obiectul activităţii instituţiei conduse de soţul ei. Acest fapt poate crea probleme care ţin de securitatea naţională.
Comisia de control a SIE trebuie să explice de ce nu l-a audiat pe Mihai Răzvan Ungureanu referitor la problemele pe care le implică relaţia dintre familia Ungureanu şi OMV: Cum este posibil ca soţia directorului SIE să primească bani de la o companie străină cu interese strategice în România? Ce servicii a prestat Daniela Ungureanu firmei din Austria în schimbul unei sume de aproximativ 7.000 de euro pe lună? Cum se explică faptul că soţia directorului SIE este cel mai bine plătit medic din România? Spre comparaţie, Irinel Popescu, la acea vreme director medical al Institutului Fundeni, a avut în 2009 un salariu de 81.825 de lei pe an, adică de patru ori mai puţin decât suma încasată de Daniela Ungureanu de la OMV.
4. Daniela Ungureanu este medic anestezist. Ce fel de „consultanţă medicală” poate acorda un medic cu această specializare unei firme austriece? În ce ţară şi-a desfăşurat Daniela Ungureanu activitatea de consultanţă medicală pentru firma austriacă OMV? – întreabă GSP.
Grupul de Investigaţii Politice este o organizaţie care realizează anchete şi analize referitoare la oamenii politici din România şi monitorizează activitatea instituţiilor statului şi modul în care acestea administrează banii publici. – www.promptmedia.ro