Acasă Politic Bucureşti: FMI face ce ştie mai bine: Jocurile pe piaţa de energie

Bucureşti: FMI face ce ştie mai bine: Jocurile pe piaţa de energie

DISTRIBUIȚI

107604 – 05022012 – Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) cere României să grăbească liberalizarea preţurilor la gaze naturale şi energie electrică, ceea ce implică, deocamdată, o majorare a preţului cu până la zece procente, începând cu acest an. Anunţul vine după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat că va cere Comisiei Europene o amânare a liberalizării preţurilor la energie întrucât românii nu îşi pot permite, din cauza veniturilor mici, să plătească facturi mari. După o discuţie de peste patru ore, oficialii FMI şi reprezentanţii Guvernului au ajuns aseară la mediere, la preşedintele Traian Băsescu. O mare parte din consumul naţional de gaze din ultimele zile a fost importată din Rusia. Dar aceasta nu mai poate reprezenta o soluţie, susţine şeful statului.

Discuţia FMI şi şeful statului a survenit ca urmare a faptului că delegaţia Fondului şi oficialii Ministerului Economiei şi ai Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie nu au căzut de acord.

FMI cere scumpirea gazelor cu 5 – 10% în 2012, însă ministrul Ion Ariton nu a agreat propunerea aşa că s-a recurs la medierea preşedintelui Traian Băsescu. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.