107781 – 10022012 – Valeriu Tabără i-a predat, vineri, mandatul Agriculturii noului ministru Stelian Fuia, în cadrul unei ceremonii organizată la Ministerul Agriculturii, în prezenţa premierului Mihai Răzvan Ungureanu. Fuia a declarat că una dintre cele mai importante măsuri pe care le va lua este sancţionarea celor care nu-și lucrează terenurile. „Vom lua măsuri pentru a-i sancționa pe cei care nu-și lucrează terenurile”, a spus Fuia.
Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că acest minister are un potențial de creștere imens și că poate fi unul extrem de important per total pentru economia României. „Este un minister foarte greu, unul pivot în economia României. Poate să fie unul dintre ministerele esențiale pentru prosperitatea noastră. Are un potențial de creștere fantastic”, a spus Ungureanu. – www.promptmedia.ro