108175 – 24022012 – Uniunea Social Liberală consideră că decizia Guvernului de a amâna procesul de ratificare a Acordului comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) este singura acceptabilă, aceasta fiind în conformitate cu apelurile repetate pe care USL le-a adresat Executivului pe acest subiect. “USL apreciază că decizia Guvernului reprezintă un rezultat al tuturor presiunilor exercitate asupra autorităţilor în acest sens, un rezultat al acţiunilor protestatarilor şi ale Opoziţiei deopotrivă. Astfel, rămâne ca Executivul să urmeze şi cea de-a doua cerinţă a USL, şi anume organizarea unei dezbateri publice reale în privinţa ACTA, care să asigure transparenţa necesară unui acord internaţional de impact. Totodată, USL solicită, pe această cale, eurodeputaţilor PDL şi UDMR să îşi revizuiască poziţia şi să nu mai acorde sprijin pentru ACTA în forma actuală. Europarlamentarii USL au cerut, în Parlamentul European, o mai amplă dezbatere pe marginea acordului, în timp ce membrii PDL şi UDMR s-au opus acestei cereri. Liderii şi europarlamentarii USL au cerut în repetate rânduri Guvernului şi primului-ministru să retragă sprijinul României pentru ACTA”, se arată într-un comunicat remis PROMP T MEDIA: – www.promptmedia.ro