Acasă Politic Bucuresti: Proiect national de dezvoltare la delincventii minori a abilitatilor pentru un...

Bucuresti: Proiect national de dezvoltare la delincventii minori a abilitatilor pentru un mod de viata responsabil

DISTRIBUIȚI

107803 – 10022012 – Administraţia Naţională a Penitenciarelor a lansat, la începutul lunii februarie 2012, în întreg sistemul penitenciar proiectul „Punte pentru responsabilitate socială”. Acesta se adresează, în special, minorilor care au săvârşit fapte sancţionate penal.

Proiectul se va desfăşura începând cu semestrul II al anului şcolar 2011-2012, atât la nivelul unităţilor penitenciare, cât şi la nivelul comunităţii şi presupune o paletă variată de activităţi din domeniile educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială: activităţi curriculare şi extracurriculare, desfăşurate cu implicarea personalului didactic din centru/unitate sau de la nivelul comunităţii; tutoring acordat cazurilor aparte de minori, care reclamă atenţie specială în deprinderea cunoştinţelor elementare de scris-citit şi formarea abilităţilor numerice; activităţi caritabile/de voluntariat; activităţi artistice, ocupaţionale; activităţi de informare şi prevenire a delincvenţei juvenile, organizate în colaborare cu instituţiile de învăţământ din comunitate; programe de asistenţă psihologică specifică şi generală, programe de asistenţă socială; concursuri şi competiţii sportive, în care pot fi atraşi reprezentanţi din lumea sportului din comunitate etc.

           Pentru toate tipurile de activităţi desfăşurate în cadrul proiectului se pot stabili relaţii de mentoring, sens, în care, dintre colaboratori (reprezentanţi ai instituţiilor publice, în special ai instituţiilor de învăţământ liceal şi universitar, instituţiilor de cultură şi artă şi ai organizaţiilor neguvernamentale), anumite persoane cu experienţă vastă şi expertiză în domeniul de activitate, pot fi percepute de către minori ca modele (mentori). Aceştia vor putea oferi sfaturi, vor putea îndruma şi ajuta minorii să se dezvolte din punct de vedere profesional şi personal.

Scopul proiectului este acela de a crea cadrul general şi mecanismele de interacţiune cu comunitatea, care să răspundă eficient nevoilor delincvenţilor juvenili, în sensul formării/dezvoltării abilităţilor specifice unui mod de viaţă responsabil şi creşterii şanselor de reintegrare socială a acestora. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.