107756 – 09022012 – “Uniunea Social Liberală va contesta validarea Guvernului Ungureanu la Curtea Constituţională, pe motivul nerespectării procedurilor de audiere şi validare a miniştrilor.Acest guvern este rezultatul încălcării procedurilor de validare prevăzute de Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. Chiar dacă avizul comisiilor de specialitate este consultativ, eliberarea sa este obligatorie. În cazul mai mult miniştri candidaţi, acest aviz lipseşte deoarece comisiile respective nu au avut cvorumul necesar.USL consideră că procedurile de învestire a Guvernului au fost încălcate şi că existenţa noului Guvern se află sub stigmatul nerespectării legii. Am asistat la o nouă sfidare nu doar a principiilor statului de drept, ci şi al sfidarea milioanelor de români
care îşi doresc alţi guvernţi şi un alt mod de a face politică”, a declarat, joi după-amiază, preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta, potrivit unui comunicat al PSD. – www.promptmedia.ro