Acasă Politic Bucuresti: Politist de la Sectia 10 Bucuresti, retinut pentru luare de mita...

Bucuresti: Politist de la Sectia 10 Bucuresti, retinut pentru luare de mita si trafic de influenta

DISTRIBUIȚI

108206 – 26022012 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a decis reţinerea lui Marin Gheţu, agent şef principal de poliţie în cadrul Secţiei 10 Poliţie. În sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

“În fapt, cu ocazia mai multor întâlniri între agentul de poliţie Gheţu Marin şi denunţătoarea V.A., cel dintâi: i-a solicitat denunţătoarei, administrator al unui local, o sumă de bani în vederea neluării măsurilor sancţionatorii prevăzute de lege pentru încălcarea normelor referitoare la efectuarea unor renovări la imobilul în care funcţiona localul; i-a promis denunţătoarei că va interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Capitalei pentru obţinerea avizelor necesare de construcţie pentru acelaşi imobil; la data de 24 februarie 2012 a primit de la denunţătoare conform înţelegerii anterioare suma de 2.000 de lei în scopul menţionat”, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.