107837 – 13022012 – Peste 900 de persoane private de libertate, voluntari în activităţile de deszăpezire Peste 900 de persoane private de libertate, care execută pedeapsa în regim deschis şi semideschis au ajutat la activităţi de deszăpezire, potribit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Încă de la începutul lunii februarie 2012, când zăpada a făcut impracticabile o parte dintre drumurile din ţară, persoanele private de libertate s-au implicat, în mod voluntar, în activităţile de deszăpezire. Cei care au participat, în mod direct la astfel de acţiuni, s-au arătat impresionaţi de tragedia oamenilor: „Şi noi suntem oameni şi este normal să ajutăm cum putem în asemenea situaţii”, „Chiar dacă este frig, consider că este uman, ceea ce facem”, „Cu siguranţă, dacă eu m-aş afla acum blocat, într-o maşină, aş fi foarte fericit să văd că cineva încearcă să mă ajute. De aceea ajut din tot sufletul!”Persoanele private de libertate au ajutat la deblocarea a sute de maşini şi persoane blocate în trafic, au curăţat trotuare şi străzi principale de circulaţie din diferite zone ale ţării sau au degajat căile de acces în spitale, şcoli, grădiniţe, cămine de bătrâni, instanţe de judecată sau alte instituţii. Nu au fost neglijate nici adăposturile pentru animale (adăpostul de la Glina) sau stadioanele din Capitală. Astfel, penitenciarele: Bucureşti Jilava, Timişoara, Focşani, Oradea, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi, Tulcea, Brăila, PMT Craiova, Botoşani, Vaslui, Târgu Jiu, Slobozia, Drobeta Turnu-Severin, centrele de reeducare Găeşti şi Târgu Ocna şi nu numai, au reuşit să contribuie, alături de autorităţile locale şi judeţene, la gestionarea situaţiilor în aceste zile în care s-au înregistrat fenomene meteorologice extreme. Participarea persoanelor private de libertate la acţiuni de acest gen are ca scop dezvoltarea spiritului civic şi a sentimentului de apartenenţă la societatea civilă, formarea unei atitudini pozitive faţă de muncă şi creşterea stimei de sine. – www.promptmedia.ro