107593 – 03022012 – Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, ca democrat-liberalii nu comenteaza decizia Curtii Constitutionale in privinta comasarii alegerilor, dar sunt cu totul impotriva alegerilor anticipate, prin urmare „se preconizeaza, in mod cert, alegeri locale in iunie si parlamentare in noiembrie”, o decizie urmand sa fie luata luni dimineata, la sedinta coalitiei de guvernare. „PDL este categoric impotriva anticipatelor. Asa cum a iesit decizia Curtii Constitutionale, se preconizeaza, in mod cert, alegeri locale in iunie si parlamentare in noiembrie, cel putin din punctul de vedere al PDL, dar si al coalitiei. Declararea neconstitutionala a unui act normativ pe care puterea l-a sustinut nu este un lucru care sa nu te afecteze.
E o chestiune care are consecinte negative. Noi am analizat printr-o anumita prisma constitutionalitatea acestui act normativ, judecatorii care sunt suverani au avut alte unitati de masura. Ei sunt suverani, si nu noi. Noi nu putem decat sa le respectam decizia”, a spus Oltean. – www.promptmedia.ro