107913 – 15022012 – Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a dispus, in cadrul comandamentului de miercuri dimineaţa, continuarea actiunilor de curatare a strazilor laterale, in acest sens solicitand o mai mare implicare a primarilor de sector. Tot pe strazile laterale, responsabililor Apa Nova li s-a solicitat identificarea si eliberarea gurilor de scurgere. Conform dispozitiilor primarului general al Capitalei, operatorii vor continua actiunile de incarcare si evacuare a zapezii de pe arterele principale si degajarea statiilor RATB.
Pentru a se evita formarea poleiului, in aceasta seara, operatorii de deszapezire vor imprastia materiale antiderapante pe marile bulevarde cu preponderenta in zona pantelor, rampelor si a podurilor.
O atentie speciala se va acorda zonei Arenei Nationale, unde joi seara va avea loc meciul de fotbal Steaua -Twente, primarul general solicitand sa se intervina atat la intrarile in stadion cat si in zona adiacenta acestora.
In vederea largirii tuturor marilor bulevarde, in aceasta seara operatorii vor actiona impreuna cu Brigada de Politie Rutiera pentru a impiedica parcarea masinilor pe prima banda de circulatie. – www.promptmedia.ro